Majoritatea părinților se străduiesc să-și crească copiii așa cum cred ei că este mai bine, iubindu-i și oferindu-le ce au nevoie. Cu toate acestea uneori se întâmplă ca strategiile adoptate să dea greș. Este normal deoarece nu suntem perfecți și nu putem face mereu lucrurile ”ca la carte”. Atât timp cât greșeala este identificată și ulterior corectată, lucrurile sunt sub control.
Părinții dominatori
Există însă o categorie aparte de părinți și anume aceia care, în mod constant, aplică metode care sunt dăunătoare pentru copiii lor. Nu discutăm despre greșeli ocazionale care sunt îndreptate ci despre comportamente care se mențin în timp. Este bine de știut că orice fel de comportament care lezează emoțional copilul sau care îi provoacă o traumă este un comportament toxic. Ceea ce trebuie reținut atunci când vorbim despre acești părinți este că ei vor continua să traumatizeze copilul și după ce acesta va deveni adult.
De exemplu, faptul că un părinte decide să fie autoritar cu copilul său nu este neapărat un lucru rău…atât timp cât va exista o măsură. Este absolut normal ca un părinte să nu permită copilului său de 7 ani să umble singur pe stradă seara, însă, dacă părintele va continua să facă lucrul acesta cu fiul său de 20 de ani, atunci putem spune că vorbim despre un comportament dominator.
Copiii care se dezvoltă într-un astfel de mediu întâmpină dificultăți în a se maturiza. Sunt atât de prinși în controlul exercitat de mama sau de tata (sau chiar de ambii) încât vor fi incapabili să-și asume responsabilități sau să ia decizii fără a avea mai întâi acceptul părintelui.
O mamă dominatoare sau un tată dominator vor ști întotdeauna ce este mai bine pentru copiii lor. Din dorința de a-i proteja ei ajung să-i îngrădească. Nu îi pemit să se dezvolte normal, să greșească, să fie creativ, să ia decizii proprii sau să devină responsabil pentru acțiunile sale.
Atât timp cât nu îți încurajezi copilul să încerce, să acționeze, să riște, crești un copil slab, un copil care, ca adult, va ajunge să se simtă incapabil, să fie anxios, să fie temător. Acești copiii vor avea dificultăți în a se maturiza. Indiferent în ce moment al vieții sale se va găsi, el va simți mereu nevoia să îți ceară sfatul sau chiar să fii tu cel care decide în locul lui.
Independența copilului va fi retrăită ca un șoc de către părintele dominator. El se va simți trădat și abandonat și îi va fi extrem de greu să accepte acest lucru.
Trebuie reținut că un părinte dominator va fi autoritar și va încerca mereu să aibă ultimul cuvânt în legătură cu copilul său. Fără a oferi multe explicații despre comportamentul său, părintele va considera că face acest lucru ”pentru binele copilului”.
M. 38 de ani, arhitect:
” Parcă toată viața am locuit cu ai mei. Cel puțin așa simt acum. Necazurile au început atunci când am hotărât să plec de acasă și să mă mut la București. Cu siguranță părinții mei au crezut că va fi ceva temporar, că voi da greș și mă voi întoarce acasă. Eram pe punctul de a le satisface dorința însă m-am îndrăgostit. M-am îndrăgostit atât de tare încăt am decis să mă căsătoresc. Abia atunci când le-am comunicat intenția mea și-au dat seama că nu mai voiam să mă întorc acasă…După căsătorie ne-am văzut mai rar, dar vorbeam în fiecare zi la telefon. Menționez că niciodată ei nu întrebau de soția mea. Din păcate, la aniversarea mamei mele, soția mea nu a putut să meargă pentru că, în aceeași zi își susținea lucrarea de doctorat. Inițial am spus că voi rămâne cu ea…era un moment important, iar noi eram împreună de așa puțin timp. Mi-am anunțat părinții că nu pot să ajung anul acesta la ziua mamei, dar voi veni în weekendul următor. Seara mama m-a sunat și mi-a spus că, dacă nu voi veni la ziua ei ea va muri. Am cedat și am plecat acasă. Nici nu am intrat bine în curte că au început să-mi spună că urmează să rămân o săptămână acolo și fiecare zi era perfect organizată. Nu puteam să rămân, dar nu le-am spus. După aniversarea mamei, seara, am plecat…a doua zi tatăl meu m-a sunat și mi-a spus că mama a plâns toată noaptea, nu a dormit deloc și cu siguranță va muri din cauza comportamentului meu. Ce să fac? Ce vor de la mine? Să divorțez și să merg să stau cu ei?”
Pentru că toată viața lui mama deținuse controlul și îi ghidase drumul, în momentul în care M. a decis să devină independent părinții lui au devenit disperați. Ei nu pot accepta faptul că M. are viața lui, alături de altcineva. Nu îi interesează care sunt dorințele lui și practic îl pun să aleagă între soția sa și ei.
Câte cazuri de acest gen cunoașteți?
Părinții manipulatori
Manipularea funcționează tot ca un fel de dominare, dar ușor mai subtilă, însă relația este la fel de distructivă. În cazul părinților dominatori, aceștia își ating mereu scopul și obțin ceea ce doresc fără a fi nevoie să ceară în mod direct.
Sunt momente în viață când fiecare dintre noi folosește tehnici diferite de manipulare pentru a obține ceva de la celălalt. Însă atunci când devine deliberat un instrument de control, manipularea este distructivă.
Atunci când părintele are un comportament manipulator față de copilul lui, acesta va suferi, iar consecințele pe termen lung pot fi destul de grave.
Există o serie de caracteristici pe care o persoană manipulatoare le are. Așadar, aceasta nu este empatică, nu are răbdare să îl asculte pe celălalt, nu știe să îl susțină pe celălalt, va încerca mereu să-și impună propriile reguli, să dea ordine, să îți spună ce trebuie să faci, care sunt prioritățile tale, îți va stabili probramul, ba chiar va ajunge să-ți aleagă prietenii sau, de ce nu, partenerul de viață.
Părinții manipulatori sunt foarte buni scenariști. Ei vor reuși să creeze scenarii astfel încât copilul să aibă nevoie de ei, fără a-și da seama în ce situație se află. Trist este că, de multe ori, copiii acestor părinți devin depresivi.
A, 23 de ani, student:
”În fiecare an Sărbătoarea de Paște era petrecută în familie. Ne adunam toți: mama, tata, bunicii, eu, sora mea. Hmm, anul acesta lucrurile au stat un pic diferit pentru că părinții iubitei mele, ne-au făcut cadou de Paște o excursie în Barcelona. Wow, îmi doream enorm să merg. Nu fusesem niciodată în afara țării și voiam să merg acolo cu iubita mea. Noi suntem studenți la medicină și veneam după o sesiune groaznică. Vacanța asta era binevenită pentru noi. Am anunțat-o pe mama mea că anul acesta nu voi merge acasă de Paște. Imediat și-a schimbat tonul….mi-a spus să merg să mă distrez, să mă simt bine pentru că ei vor renunța la masa de Paște, nu vor mai merge nici la biserică și mai mult decât atât ea probabil va sta în pat și se va uita la televizor. M-am simțit oribil. Practic eu stricam sărbătoarea tuturor. Cu toate astea, simțeam că merit vacanța asta. Am plecat împreună cu prietena mea..dar s-a dovedit a fi cea mai tâmpită decizie. M-am simțit groaznic. Am stat non-stop cu sora mea în telefon pentru a mă ține la curent cu ce se întâmplă acolo. Simțeam că i-am trădat. M-am certat cu prietena mea pentru că nu am avut timp să o bag în seamă. Acum regret că am plecat…”
Tu în ce relație te afli cu părinții tăi?
