A fost odată o prințesă care a crescut într-un castel adăpostit de ochii lumii. Este greu de spus dacă această prințesă trăia cu adevărat departe de oameni sau dacă mintea ei a ”construit un zid” în jurul ei din cauza lucrurilor înfricoșătoare care au avut loc în copilăria acesteia. Și chiar dacă prințesa crescuse și devenise un adult, interacțiunea ei cu oamenii era la fel ca atunci când avea trei sau patru ani, într-un fel nevinovat și încrezător.
Povestea spune că, nu departe de castel (deși ar fi putut fi la mii de kilometri distanță), în niște mlaștini, trăia un șarpe mare și otrăvitor. Și, cu toate că majoritatea șerpilor duc vieți plictisitoare, acest șarpe era diferit. El avea vise mari și de multe ori se gândea la cum ar fi viața lui dacă s-ar căsători cu o prințesă.
Prezența șarpelui a fost imediat observată de mulțimea de oameni adunați să vadă plimbarea regală. Și cum majoritatea acestora se tem de șerpi, oamenii au intrat în panică și au fugit unde au văzut cu ochii. Nici prințesa nu a rămas liniștită. Văzând că oamenii aleargă în toate părțile, ea a cerut să fie întoarsă căruța de aur pentru a ajunge cât mai repede la castel.
Șarpele era bucuros de ceea ce făcuse. Strigătele de panică ale mulțimii erau ca aplauzele pentru el. Cu toate acestea, el și-a dat seama că și prințesa s-a speriat și că va fugi de el.
După această întâmplare, gândul șarpelui a fost numai și numai la prințesă și la cum poate să o cucerească.
Într-o zi în timp ce stătea tolănit și se încălzea la soare visând la aleasa sa, un cameleon se apropie de capul său încercând să scape de un șoim flămând. Șarpele a fost trezit din visul său și a devenit atent la ceea ce se întâmpla în jurul lui. Astfel a observat cum cameleonul își schimba culorile și reușea ca prezența sa să treacă neobservată. Imediat acesta și-a dat seama de abilitățile cameleonului și de felul în care acesta ar putea să-l ajute să-și îndeplinească visul.
Șarpele se apropie de cameleon și îi spuse: ”Învață-mă și pe mine cum să-mi schimb culorile astfel ca nimeni să nu observe cine sunt eu. Promit să nu îți fac niciun rău.”
Cameleonul era înspăimântat de șarpe și și-a dat repede seama că nu îl putea păcăli schimbându-și culoarea și încercând să se facă neobservat. Așa că, din dorința de a scăpa cât mai repede, cameleonul a decis să-l învețe tot ce știa despre deghizările sale.
Șarpele, viclean, după ce a învățat toate secretele cameleonului, în loc să-i mulțumească el l-a devorat crezând că în acest fel puterea lui va deveni mai mare.
După ce a învățat căile prin care cameleonul a înșelat percepțiile celorlalți, șarpele a început să exerseze. El a reușit să învețe să fie foarte priceput în a se ascunde și a se amesteca în peisaj, astfel încât oamenii să nu-l observe. A reușit să descopere o modalitate de a se schimba astfel încât să pară un om obișnuit și blând care trăiește și lucrează în satul din afara zidurilor castelului.
Așa se face că într-o zi când prințesa a pornit într-o altă călătorie în căruța ei de aur, șarpele deghizat într-un om blând s-a prefăcut a fi rănit în timp ce stătea la marginea drumului. Prințesa a văzut scena așa cum a proiectat-o șarpele și văzând omul rănit a decis să ofere ajutor. În timp ce aceasta încerca să-i vindece rănile, șarpele se folosea de toate ”farmecele sale” pentru a putea intra în grațiile ei.
Spuneam la începutul poveștii noastre că, deși adult, prințesa era naivă și nevinovată și nu a observat semnele care indicau că bărbatul pe care încerca să-l vindece era un șarpe. Așa că l-a invitat în castelul ei pentru a putea să se recupereze. Șarpele a acceptat fără tăgadă invitația. Și-a petrecut acolo timpul încercând să afle care sunt dorințele și plăcerile prințesei. El a aflat exact ce dorea ea de la un bărbat și a învățat cum să-i ofere aceste lucruri. A încercat să creeze o atmosferă care să o facă pe prințesă să se simtă protejată și în siguranță.
Prințesa a ajuns să creadă că șarpele este omul care a apărut ca răspuns la toate dorințele ei și a acceptat să-i fie iubit, fiind extrem de îndrăgostită de el. Ea a ignorat cele câteva semne de pericol care i-au trecut pentru scurt timp prin minte – de exemplu într-o seară când acesta, uitându-se direct în ochii ei, i-a spus: ”Sunt într-adevăr foarte rău.” Totuși, prințesa îl vedea ca pe o persoană amabilă și iubitoare.
Șarpele și-a spus că în curând prințesa va obține ceea ce merită și nu se simțea foarte vinovat deoarece el considera că a încercat de câteva ori să-i spună că este un șarpe dar aceasta nu l-a crezut. Înșelarea prințesei i-a dat șarpelui la fel de multă plăcere precum fanteziile sale cu privire la viitorul pe care l-ar putea avea alături de aceasta.
În calitate de soț și soție, șarpele și prințesa s-au mutat împreună într-o casă din apropierea castelului. Pentru o vreme lucrurile au mers bine. Însă, atunci când șarpele a simțit că prințesa este cu adevărat a lui, el a început să se transfome ușor ușor în ceea ce este era el cu adevărat. Erau momente când renunța la transformare, dar dragoste prințesei pentru soțul ei o împiedica să vadă acest lucru.
Loialitatea soției sale a fost exact lucrul de care șarpele avea nevoie ca să se simtă și mai puternic. O dată cu trecerea timpului șarpele și-a dezvăluit tot mai mult din adevărata identitate, iar prințesa a devenit deprimată și retrasă. Deși a început să recunoască unele dintre trăsăturile negative ale soțului său, ea credea, așa cum șarpele o convinsese, că orice este rău la soțul ei este din cauza ei. Prințesa a încercat din ce în ce mai tare să facă pe plac șarpelui crezând ca în acest mod va reuși să-l aducă înapoi pe omul bun și blând cu care credea ea că se căsătorise. Însă eforturile ei de a-l schimba pe șarpe i-au adus și mai multă durere.
– VA URMA –
Sursa:
http://drnancydavis.com/