Tulburările uzului de o substanță
Dependența de o substanță
Element esențial: grup de simptome cognitive, comportamentale și fiziologice care indică faptul că persoana continuă uzul de substanță.
! Există un pattern de autoadministrare repetată care duce de regulă la toleranță și la un comportament de consum compulsiv al substanței.
Toleranța
– apare atunci când există o necesitate de cantități tot mai mari de substanță pentru ca persoana să poată ajunge la efectul dorit (poate ajunge chiar la intoxicație).
! Gradul la care se dezvoltă toleranța variază foarte mult în raport cu diversele clase de substanțe!
Abstinența
– reprezintă o modificare dezadaptativă de comportament, cu concomitențe fiziologice și cognitive, ce apare atunci când concentrațiile sanguine sau tisulare ale unei substanțe scad.
! După ce apar simptomele de abstinență, care sunt extrem de neplăcute, este posibil ca individul să reia consumul pentru a putea să-și ușureze simptomele sau pentru a le evita.
!! Toleranța și abstinența pot fi asociate cu un risc crescut de apariție a problemelor medicale.
Criterii de diagnostic pentru dependența de o substanță
Un pattern dezadaptativ de o substanță care duce la deteriorare sau detresă semnificativă clinic ce se manifestă prin 3 sau mai multe dintre următoarele:
1. toleranța – așa cum este definită de oricare dintre următoarele:
a. necesitatea unei cantități considerabil crescute de substanță pentru a ajunge la intoxicație sau la efectul dorit;
b. efectul redus considerabil prin continuarea uzului aceleiași cantități de substanță.
2. abstinența – manifestată prin oricare dintre următoarele:
a. sindromul de abstinență caracteristic substanței;
b. aceeași substanță (sau o substanță asemănătoare) este consumată de individ cu scopul de a ușura sau evita simptomele de abstinență.
3. substanța este consumată adesea în cantități mai mari sau pentru o perioadă mai lungă de timp decât s-a preconizat;
4. există o dorință persistentă sau se depun eforturi (fără succes însă) cu scopul de a suprima sau de a controla uzul de substanță;
5. o mare parte a timpului este irosit pentru a putea obține substanța, pentru a folosi substanța sau pentru a încerca recuperarea din efectele acesteia;
6. activitățile sociale, profesionale sau recreaționale sunt abandonate sau reduse din cauza uzului de substanță;
7. uzul de substanță este continuat chiar dacă persoana este conștientă că are o problemă somatică sau psihologică, persistentă sau recurentă, care este posibil să fi fost exacerbată de substanța consumată.
Abuzul de o substanță
Element esențial: pattern dezadaptativ de uz de o substanță care are consecințe adverse recurente și semnificative.
! Criteriile de diagnostic pentru abuzul de substanță NU include toleranța, abstinența sau un pattern compulsiv, dar INCLUD consecințele nocive ale uzului repetat.
Criterii de diagnostic pentru abuzul de o substanță
A. Un pattern dezadaptativ de uz de o substanță care duce la deteriorare sau detresă semnificativă clinic manifestată prin unul sau mai multe dintre următoarele (care survin în decursul unei perioade de 12 luni):
1. uz recurent de o substanță care va duce la incapacitatea persoanei de a îndeplini obligațiile profesionale, sociale sau personale;
2. uz recurent de o substanță în situații în care acesta este periculos fizic (de exemplu: condusul autoturismului în urma unui consum crescut de substanță ce are efecte asupra șofatului);
3. probleme legale repetate în legătură cu uzul de o substanță (de exemplu: individul este arestat pentru comportament necorespunzător);
4. uz continuu de o substanță în disprețul faptului că subiectul are probleme sociale sau interpersonale persistente sau repetate, cauzate sau exacerbate de efectele substanței (de exemplu: certuri conjugale referitoare la consecințele intoxicației).
B. Simptomele prezente la individ nu au satisfăcut niciodată criteriile pentru dependența de o substanță (ne referim la substanța pentru care sunt îndeplinite criteriile de abuz).
Sursa: DSM IV
