Tulburarea delirantă – criterii de diagnostic. Tipuri de idei delirante.

Tulburarea delirantă element esențial: prezența uneia sau a mai multor idei delirante nonbizare, care persistă cel puțin o lună.

!!! Diagnosticul de tulburare delirantă NU se pune dacă persoana a avut un tablou clinic care satisface criteriile pentru schizofrenie.

– Halucinațiile – auditive și vizuale sunt foarte rar sau chiar deloc prezente, în timp ce halucinațiile tactile și olfactive pot fi prezente și chiar proeminente dacă au legătură cu tema delirului.

– Funcționarea psihosocială nu este deteriorată în mod marcant.

– Comportamentul subiectului NU este nici straniu și nici bizar.

– Dacă concomitent cu ideile delirante apar episoade afective, acestea sunt de scurtă durată comparativ cu durata perioadei delirante.

Idei delirante

!!! Ideile delirante nonbizare trebuie diferențiate de cele bizare (care apar de regulă în schizofrenie).

– ideile delirante bizare – sunt implauzibile și nu au nicio legătură cu viața cotidiană (de exemplu: persoana crede că cineva i-a înlocuit organele interne și nu a lăsat nicio cicatrice).

– ideile delirante nonbizare – implică situații care pot fi concepute ca survenind din viața reală (de exemplu: persoana crede că cineva o urmărește).

Idei delirante nonbizare – subtipuri:

Tipul erotoman:

– tema centrală: individul crede că o altă persoană este îndrăgostită de el.

– ideea delirantă se referă la un amor romantic, idealizat, la o uniune spirituală mai degrabă decât la atracția sexuală.

– persoana în raport cu care există această convingere are, de regulă, un rang mai înalt (de exemplu: poate fi o vedetă sau un superior de la serviciu), însă poate fi și o persoană pe care subiectul nu o cunoaște.

– eforturile de a contacta obiectul ideii delirante (telefon, vizite, cadouri etc) sunt frecvente, deși se poate întâmpla ca subiectul să păstreze secret.

Tipul de grandoare:

– tema centrală: convingerea individului că are un mare (dar nerecunoscut) talent sau că a făcut o descoperire însemnată.

– individul poate susține că are o relație specială cu o persoană foarte importantă (de exemplu, un consilier al președintelui) sau că el însuși este o persoană marcantă.

– ideile delirante de grandoare pot avea și conținut religios (de exemplu: subiectul crede că a primit un mesaj de la divinitate).

Tipul de gelozie:

– tema centrală: subiectul crede că este înșelat de partener.

– chiar dacă nu are dovezi clare în acest sens, subiectul se bazează pe mici ”probe” pe care le colectează și le utilizează pentru a justifica delirul.

– el își confruntă partenerul și încearcă să intervinî ăn presupusa infidelitate (de exemplu: își va urmări partenerul în secret).

Tipul de persecuție:

– tema centrală: convingerea persoanei că se conspiră împotriva sa, că este spionată, înșeată, urmărită, otrăvită sau i se pun piedici în ceea ce privește îndeplinirea scopurilor pe termen lung.

– mici umilințe pot fi exagerate de către individ și pot deveni nucleul delirului.

– cei cu idei de persecuție se pot angaja în multiple tentative de obținere a satisfacției prin apel la tribunale sau la alte agenții guvernamentale.

– indivizii de acest tip sunt plini de resentimente și coleroși și pot recurge adesea la violență contra celor despre care ei cred ca i-au ofensat.

Tipul somatic: 

– tema centrală: implică funcții sau senzații corporale.

– ideile delirante somatice pot apărea în diverse forme. Cele mai frecvente sunt legate de convingerea persoanei că emite un miros urât prin gură, rect, piele, că este infestată cu insecte pe sub tegumente, că anumite părți ale corpului său sunt diforme, hidoase sau chiar disfuncționale.

Tipul mixt:

– se aplică atunci când nu predomină niciuna dintre temele delirante.

Tipul nespecificat:

– se aplică atunci când convingerea delirantă dominantă nu poate fi clar stabilită sau nu se înscrie în tipurile specifice.

tulburarea delirantaElemente asociate cu tulburarea delirantă:

– multe dintre persoanele diagnosticate cu tulburare delirantă prezintă dispoziție disforică sau iritabilă;

– ei pot avea dificultăți legale;

– în cazul acestor subiecți pot apărea episoade depresive majore.

Criterii de diagnostic pentru tulburarea delirantă:

A) Idei delirante nonbizare (adică implică situații care survin în viața reală, cum ar fi faptul că ar fi urmărit, otrăvit etc) cu o durată de cel puțin o lună.

B) Criteriul A pentru schizofrenie nu a fost satisfăcut niciodată (cu mențiunea că pot fi prezente halucinații olfactive și tactile dacă sunt în raport cu tema delirantă).

C) În afara impactului ideii sau ideilor delirante sau a ramificațiilor lor, funcționarea nu este deteriorată semnificativ, iar comportamentul nu este straniu sau bizar.

D) Dacă episoadele afective au survenit concomitent cu ideile delirante, durata lor nu a fost mai scurtă decât cea a perioadei delirante.

E) Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe sau unei condiții medicare generale.

 

 

 

Sursa:   DSM IV

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *