Suicidul. Tentativele de suicid. Suicidul în bolile psihice.

Suicidul reprezintă orice situație în care moartea apare în urma unui act voit făcut de victimă.

În prezent, noțiunea de suicid tinde să fie înlocuită cu cea de conduită suicidară. Aceasta din urmă înglobează: suicidul reușit, tentativa suicidară și ideile de sinucidere.

La nivel mondial suicidul reprezintă o problemă de sănătate, mai ales în rândul adolescenților și a adulților tineri. Potrivit statisticilor, la această vârstă suicidul reprezintă a treia cauză de moarte. În grupa de vârstă 15-19 ani este a doua cauză de deces (locul 1 fiind ocupat de accidente).

Statisticile OMS (2009) în ceea ce privește România arată astfel: 21:100.000 – în rândul bărbaților și 3,5:100.000 în rândul femeilor.

Din perspectivă psihiatrică…

Delmas a făcut distincția dintre pseudosinucidere și sinuciderea veritabilă. În categoria pseudosinuciderii includem: morțile acidentale, reacțiile suicidare din timpul episoadelor confuzionale, sinuciderea care scapă persoana de o anumită durere, sinuciderea „etică” etc., adică situațiile în care individul nu are neapărat dorința de a muri ci moartea este, într-un fel sau altul, impusă.

În categoria sinuciderii veritabile intră cazurile în care persoana dorește să-și ia viața fără a exista o anumită explicație pentru acest lucru.

Din punct de vedere psihanalitic se consideră că factorul central în etiologia sinuciderii este reprezentat de relația dintre pulsiunea autoagresivă și cea heteroagresivă. Mai exact, se sinucide acea persoană care, în mod inconștient, dorește moartea cuiva.

Sigmund Freud considera că sinuciderea ar avea legătură cu starea de melancolie, definită de el ca fiind o depresie profundă și dureroasă în care încetează orice interes pentru lumea exterioară. Stima de sine scade, dispare capacitatea de a iubi, apar învinuirile și autoinjuriile, toate acestea având semnificații autodistructive.

Pe de altă parte, Szondi spunea că persoana realizează un atașament ireal față de un obiect care este deja pierdut. Tendința individului este de a respinge pierderea și de a-și menține fixația față de obiect ajungând astfel într-o stare de izolare și solitudine.

Ce sunt tentativele de suicid?

 

SuicidulSunt sinucideri ratate din diferite motive – de exemplu: alegerea unor mijloace care nu sunt potrivite sau apariția unei persoane străine.

Cel mai adesea tentativele suicidare au semnificația unei nevoi crescute de afecțiune și atenție din partea familiei sau anturajului, față de care individul se simte izolat sau respins.

!! Tentativa de sinucidere  poate fi repetată !!  Pentru fiecare suicid sunt aproximativ 18 tentative.

!! Tentativele de suicid sunt de circa 8-9 ori mai frecvente în rândul tinerilor.

!! Orice tentativă trebuie gestionată cu mare atenție din partea anturajului deoarece se poate transforma într-un act autentic.

Suicidul disimulat

Reprezintă o disimulare a actului suicidar sub aspectul unui accident. Indivizii care aleg această metodă o fac de obicei din dorința de a-și proteja familia sau prietenii de învinovățire de către ceilalți.

Suicidul cronic (parasuicidul)

Este reprezentat de: automutilări, refuzul alimentar, refuzul tratamentului, conduitele de risc, toxicomaniile.

Termenul de parasuicid a fost introdus de Norman Kreitman în monografia sa ”Parasuicide” ce a apărut în anul 1970. Se presupune că un astfel de episod apare în cazul unui individ cu mecanisme reduse de inhibiție a autoagresiunii.

Conduita suicidară

Este dată de organizarea comportamentului în vederea realizării actului suicidar. Altfel spus, este un fel de ”regie” pentru ceea ce urmează. De exemplu, persoana poate să meargă să-și viziteze rude pe care nu le-a mai văzut demult sau locurile natale, își poate scrie testamentul…iar apoi se sinucide.

Factori de risc

Factori socio-economici: șomaj, faliment, pierderea statutului, tendința de marginalizare, excluderea dintr-un grup etc.

! Chiar dacă femeile au un număr mai mare de tentative de suicid, cazurile de suicid sunt mai frecvent întâlnite la bărbați.

! Rata suicidului la celibatari este dublă față de rata suicidului în populația generală.

Factori somatici – rată crescută în fazele finale ale unor boli incurabile, infecția cu HIV, durerile cronice.

Ereditatea – până acum 25 de ani se spunea că suicidul are carecter ereditar, însă, suicidul este practic un simptom ce apare în cazul unei depresii majore sau al unei psihoze.

! Deci, suicidul nu este ereditar, ci boala care îl ocazionează !

Suicidul în bolile psihice

 

Suicidul    Suicidul în depresie

Riscul suicidar este prezent la orice pacient cu depresie fără să fie corelat cu severitatea depresiei.

! Cel mai frecvent apare la începutul și la finalul unui episod depresiv.

! Insomnia severă din cadrul episodului depresiv este corelată cu un risc crescut de suicid.

Suicidul în schizofrenie

! Studiile recente insistă asupra suicidului ca prim simbol al psihozei ce poate să apară în urma unei ideații delirante sau ca manifestare în cadrul comportamentului halucinator.

! Particularitățile actului suicidar în schizofrenie: apare mai des în perioada de debut, iar modul de realizare este prin mijloace brutale.

Suicidul în întârzierea mintală

! Apare de obicei ca expresie a unei imitații sau a unei tendințe de a-i sancționa pe cei din jur.

! Persoanele nu au conștiința reală a morții și deci nici a actului suicidar.

Suicidul în demențe

! Apare ca expresie a deteriorării, mai ales în perioada de debut a bolii.

Suicidul în alcoolism și toxicomanii

Apare din următoarele motive:

  1. 30% dintre alcoolici sunt depresivi
  2. poate fi dat de apariția unor simptome psihotice (mai ales halucinații) ce apar în cursul stărilor confuzionale de delirium tremens sau în urma intoxicației cu anumite substanțe
  3. există situații în care înaintea comiterii actului suicidal individul consumă cantități mari de alcool, iar acest lucru duce la catalogarea lui ca fiind alcoolic.

! 5 – 25% dintre alcoolici mor prin sinucidere.

Suicidul în tulburările de personalitate

! Are o rată foarte crescută.

! Poate să apară fie în cadrul depresiei ce se instalează la un moment dat în evoluția tulburării, fie ca expresie a unei tentative reușite care inițial avea doar scopul de a atrage atenția.

Mituri despre suicid:

  1. Oamenii care vorbesc despre suicid nu comit suicid -FALS. 60-80% dintre cei care au comis suicid au comunicat din timp intenția lor.
  2. Suicidul și tentativa de suicid sunt în aceeași clasă de comportament  – FALS. Există persoane care încearcă să se sinucidă, în timp ce altele fac gesturi suicidare care sunt de fapt chemări în ajutor.
  3. Doar persoanele foarte deprimate se sinucid – FALS. Mulți dintre cei care duc la sfârșit actul sunt într-adevăr depresivi, dar foarte mulți depresivi nu au suficientă energie pentru a face acest lucru. 
  4. Rata de suicid crește în lunile ploioase – FALS. Totuși trebuie specificat că primăvara rata de suicid este mai crescută.

 

Tipuri particulare de suicid
  1. Sinuciderea ”samsonică” (sau sinuciderea răzbunătoare) – reprezintă dorința de a pricinui, prin acest gest, o suferință altei persoane. În perioada presuicidară subiectul este agitat, iritabil. Termenul a fost introdus în literatura de specialitate de către Jeffreys (1952) care s-a inspirat din legenda biblică a lui Samson. Acesta a căzut pradă complotului pus la cale de filisteni, însă, cu ajutorul Dalilei el prăbușește templul, în care se afla, peste judecătorii săi, chiar dacă asta a însemnat că și el va muri. În felul acesta Samson s-a simțit răzbunat.
  2. Sinuciderea de abandon – reprezintă un act reacțional la un abandon real, un abandon care face viața persoanei insuportabilă.
  3. Infanticidul – constă în provocarea, de către mamă, a morții nou-născutului.
  4. Homicidul – este actul de provocare directă a morții unei ființe umane. Trebuie diferențiat de crimă deoarece homicidul, chiar dacă apare uneori ca deliberat și premeditat, este expresia unei stări psihopatologice (în timp ce crima este săvârșită de persoane sănătoase). Cel mai adesea actele homicidare sunt intrafamiliare: asupra părinților, copiilor, soțului sau soției.

 

 Sursa:   

F. Tudose, C. Tudose, L. Dobranici  – Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi (2002)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *