Sindromul de stres posttraumatic și stres acut

Sindromul de stres posttraumatic (PTSD) apare în urma expunerii unui individ la un eveniment catastrofic traumatizant care depășește capacitatea acestuia de a face față situației. În categoria evenimentelor traumatizante putem include: accidentele, abuzul sexual, catastrofele naturale (inundații, incendii etc), tortura etc. Vorbim despre trauma intensă, violentă care depășește limitele umane.

Element esențial: apariția simptomelor caracteristice ca urmare a expunerii la un stresor traumatic extrem.

Poate fi: acut, cronic sau cu debut tardiv.

Elemente asociate:

 

Persoanele cu stres posttraumatic pot descrie sentimente de culpă penibile referitoare la supraviețuirea lor sau a altor persoane.

Atunci când vorbim despre un caz cronic sau sever, tabloul clinic poate conține halucinații auditive și idei paranoide. Mai pot să apară: comportament de evitare, comportament impulsiv, simptome disociative, acuze somatice, rușine, sentiment de ineficiență, disperare, retragere socială etc.

În cazul indivizilor cu stres posttraumatic există un risc crescut de apariție a tulburării depresive majore, tulburare obsesiv-compulsivă, panică sau agorafobie.

Evoluție:

 

Sindromul de stres posttraumatic poate să apară la orice vârstă. Simptomele apar de obicei în decurs de trei luni de la traumă, iar durata acestora variază.

Diagnostic diferențial:

 

stres

Ca să poată fi pus diagnosticul de stres posttraumatic este necesar ca factorul stresor să fie de natură extremă adică să pună în pericol viața persoanei.

 

 

Se va face diagnostic diferențial cu:

– tulburarea de adaptare (stresorul poate să aibă orice severitate);

– stresul acut

– tulburarea obsesiv-compulsivă

Criterii de diagnostic:

 

A) Individul este expus unui eveniment traumatic extrem în care AMBELE dintre următoarele sunt prezente:

1. individul a experimentat, a fost martor sau a fost confruntat cu o situație care a implicat moartea unei persoane, amenințarea cu moartea, vătămarea corporală sau periclitarea integrității corporale proprii sau a altcuiva;

2. răspunsul individului a implicat frică intensă.

B) Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent în unul sau mai multe dintre următoarele moduri:

1. vise detresante recurente;

2. amintiri detresante recurente;

3. acțiuni și simțiri ca și cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent (de ex. sentimentul retrăirii experienței, iluzii, halucinații, episoade disociative de flashback);

4. detresă psihologică intensă la expunerea la un stimul intern sau extern care seamănă cu un aspect al evenimentului traumatic;

5. reactivitate fiziologică.

C) Evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma și paralizia reactivității generale, după cum este indicat de trei sau mai multe dintre următoarele:

1. eforturi de a evita gândurile, sentimentele sau discuțiile despre eveniment;

2. eforturi de a evita activități, locuri sau persoane care au legătură cu evenimentul traumatic;

3. incapacitatea individului de a evoca un aspect important al traumei;

4. diminuarea interesului sau participării la anumite activități;

5. sentimentul de detașare sau înstrăinare de alții;

6. sentiment de viitor îngustat;

7. gamă restrânsă a afectului.

D) Simptome persistente de excitație crescută, așa cum este indicat de două sau mai multe dintre următoarele:

1. dificultăți de adormire sau de a rămâne adormit;

2. dificultăți de concentrare;

3. instabilitate sau stare coleroasă;

4. hipervigilitate;

5. răspuns de tresărire exagerat.

E) Durata perturbării (simptomele de la B, C, D) este mai mare de o lună.

F) Perturbarea cauzează detresă/deteriorare semnificativă clinic în domeniul personal, social, profesional sau alte domenii importante.

! Se va specifica dacă este vorba despre sindrom de stres posttraumatic:

a) acut – durata simptomelor este mai mică de trei luni;

b) cronic – durata simptomelor este mai mare sau egală cu trei luni;

c) cu debut tardiv – dacă debutul simptomelor apare la cel puțin șase luni după acțiunea factorului stresor.

Femeile sunt de două ori mai predispuse la a dezvolta sindrom de stres posttraumatic comparativ cu bărbații. De asemenea, un risc crescut apare la copii și la persoanele vârstnice. Traumele din copilărie sau boala psihică sunt factori favorizanți apariției sindromului de stres posttraumatic.

Stresul acut

 

Element esențial: apariția anxietății caracteristice, prezența simptomelor disociative și a altor simptome care apar în decurs de o lună de la un stresor traumatic extrem.

stresPersoanele cu stres acut au o diminuare a reactivității emoționale, ei se simt culpabili în legătură cu realizarea sarcinilor și le este foarte greu să experimenteze plăcerea chiar dacă desfășoară activități pe care în trecut le considerau foarte plăcute.

Evenimentul traumatic este reexperimentat ca fiind persistent – de exemplu: locuri, imagini, gânduri, vise, iluzii, episoade flashback etc. De cele mai multe ori individul va încerca să evite tot ceea ce amintește de traumă (indiferent că vorbim de oameni, locuri sau activități).

Evoluție:

Simptomele stresului acut vor fi experimentate în timpul sau la scurt timp după traumă, iar durata lor este mai mică de două zile.

!!! În situația în care simptomele nu se rezolvă în patru săptămâni atunci diagnosticul va trebui schimbat !!!

Criterii de diagnostic:

A) Individul este expus unui eveniment traumatic în care AMBELE dintre următoarele sunt prezente:

1. persoana a experimentat, a fost martoră sau a fost confruntată cu un eveniment care implică moartea sau vătămarea gravă, amenințarea cu moartea sau o amenințare a integrității sale sau a altcuiva;

2. răspunsul individului implică frică intensă.

B) Fie în momentul experimentării fie într-un timp foarte scurt după evenimentul traumatic subiectul prezintă trei dintre următoarele:

1. sentiment subiectiv de insensibilitate, de detașare sau de absență a reactivității emoționale;

2. reducerea conștiinței ambianței;

3. derealizare;

4. depersonalizare;

5. amnezie disociativă.

C) Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent în cel puțin unul dintre următoarele moduri:

– imagini, gânduri sau vise

– iluzii

– episoade de flashback recurent

– sentiment de retrăire a experienței

– detresă în momentul expunerii la lucruri ce amintesc de evenimentul traumatic.

D) Evitarea marcată a stimulilor care reamintesc de traumă.

E) Simptome marcate de anxietate sau de excitație crescută (de exemplu: iritabilitate, dificultate de adormire, capacitate scăzută de concentrare etc).

F) Această perturbare cauzează detresă sau deteriorare semnificativă clinic în plan social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare sau o deteriorare a capacității de a îndeplini unele sarcini necesare (de exemplu: obținerea asistenței medicale).

G) Perturbarea durează minimum două zile și maximum patru săptămâni de le evenimentul traumatic.

H) Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe, unei condiții medicale generale și nu este explicată mai bine de tulburarea psihotică scurtă.

! Diagnosticul de sindrom de stres posttraumatic sau de stres acut poate fi pus de medicul psihiatru sau de psiholog, pe baza observării simptomelor caracteristice.

! Potrivit statisticilor, peste 70% din populație a experimentat măcar o dată în viață o traumă psihică severă (de exemplu: pierderea unei persoane dragi). Aproximativ 50% dintre persoanele expuse la o traumă încearcă să se sinucidă.

 

 

Sursa:

Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM) IV

 

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *