Sindromul Peter Pan a fost descris, în anul 1983, de psihologul Dan Kiley. Acesta se referă la adulții (în special bărbați) care au un comportament similar celui unui adolescent sau al unui copil. Cu toate că au un nivel de inteligență crescut (peste medie), adulții nu își asumă responsabilitatea acțiunilor lor.
Numele sindromului provine de la celebrul personaj de poveste Peter Pan. Cu siguranță cu toții ne amintim de el. Acesta, deși era mare, se comporta ca un copil răsfățat, care refuza să crească.
De ce apare Sindromul Peter Pan?
Se pare că principala cauză a apariției Sindromului Peter Pan este lipsa de afecțiune în copilărie. Un subiect privat de afecțiune în copilărie, va simți nevoia să fie protejat, fiindu-i teamă de necunoscut.
Adulții cu această afecțiune preferă să locuiască împreună cu părinții, iar familie își întemeiază la o vârstă avansată. Le este frică de căsătorie și fug de responsabilitatea de a avea un copil.
Cum se manifestă Sindromul Peter Pan?
Persoana cu Sindrom Peter Pan este sigură pe ea, ba chiar arogantă, atitudine ce are scopul de a ascunde nesiguranța și incapacitatea decizională. Ei sunt imaturi emoțional, se tem să nu greșească, să nu fie judecați sau respinși de cei apropiați.
De multe ori recurg la minciuni sau la exagerări. Au aspirații înalte pe care nu le realizează. Deși pot părea că au o viață activă, ei nu fac nimic semnificativ pentru viitorul lor. Nu își asumă responsabilitatea și nici consecințele acțiunilor proprii, iar compromisul este considerat de ei a fi un obstacol în calea libertății.
Se focusează pe propria persoană și pe propriile probleme, iar, pentru ce se întâmplă negativ în viața lor, dau vina pe ceilalți.
Dan Kiley remarca faptul că, bărbații care sunt diagnosticați cu sindromul Peter Pan au avut un tată absent, mama fiind cea care și-a asumat mereu toate responsabilitățile și care a fost hiperprotectivă cu ei.
Cu toate că intelectual subiecții continuă să se dezvolte, din punct de vedere emoțional ei rămân în același punct. Similar lui Peter Pan, persoanele cu această afecțiune își construiesc o lume fără griji și responsabilități.
De exemplu, în relația de cuplu, atunci când apar dificultăți, evită să se implice. Nu își fac niciodată planuri pe termen foarte lung. De obicei se angajează în relații fără obligații, bucurându-se de avantajele relație, dar nefiind dispuși să ofere nimic mai mult de simpla lor prezență.
Au așteptări din partea celorlalți, mai puțin din partea propriei persoane. Se simt bine în pielea lor și mereu fac doar ceea ce le place.
