Sindromul Munchausen sau bolnavul închipuit. Sindromul Munchausen by proxi.

Sindromul Munchausen reprezintă o tulburare mentală severă prin care, cei afectați, simulează anumite boli cu scopul de a deveni pacienți și de a atrage atenția și asistența personalului medical. Subiectul nu urmărește obținerea unor avantaje materiale sau financiare.

Sindromul Munchausen este asociat cu dificultăți emoționale severe. Elementul său caracteristic este dat de mimarea repetată sau exagerată a simptomelor unei boli organice acute, precum și falsificarea testelor de laborator în căutarea unui tratament.

Istoric

 

sindromul MunchausenDenumirea acestui sindrom este dată, în anul 1951, de către medicul londonez Richard Asher. El descrie o entitate bizară caracterizată prin falsificarea deliberată a istoricului bolii cu scopul de a obține beneficii medicale.

Inițial Asher vorbește despre pacienți care se prezintă la spital cu o boală aparent acută susținută de un istoric dramatic și plauzibil, care, în timp, se dovedește a fi fals.

Denumirea de Munchausen provine de la baronul Karl Friedrich Hieronymus von Munchausen, ofițer german ce a trăit în secolul al XVIII-lea. Acesta avea obiceiul de a călători din oraș în oraș și de a spune oamenilor povești incredibile legate de biografia sa, majoritatea inventate de el.

Despre Sindromul Munchausen

 

Așa cum am spus, sindromul Munchausen este o tulburare mentală caracterizată prin necesitatea subiectului de a simula o boală cu scopul de a deveni pacient. Face parte din categoria tulburărilor factice și este asociat cu dificultăți emoționale severe exprimate prin nevoia subiectului de spitalizare, cu scopul de a obține atenția personalului medical.

Indivizii care prezintă acest sindrom pot să aibă comportamente diferite. Ei pot avea diverse acuze fizice (de exemplu: dureri de cap, amețeli etc) sau pot acuza simptome psihice (de exemplu: pot susține că aud voci, sau că au diverse halucinații). În momentuul în care nu mai pot simula simptomatologia caracteristică unei boli, ei vor începe să se rănească.

Acești oameni vor prezenta numeroase cicatrici ale unor intervenții trecute și vor solicita în mod constant alte operații.

Deși există asemănări între acest sindrom și ipohondrie, ele nu sunt unul și același lucru. Diferența constă în faptul că, în cazul ipohondriei subiectul este speriat de posibilitatea existenței unei boli, pe când, în sindromul Munchausen, el știe foarte clar că nu are nimic. Deci, el va minți cu bună știință.

Asher a subliniat câteva trăsături specifice care pot să fie utile atunci când se pune diagnosticul:

– prezența multiplelor cicatrici rezultate în urma intervențiilor chirurgicale;

– simptomele sunt relatate într-un mod ușor agresiv;

– cu toate că istoricul bolii sale este expus de către bolnav într-un mod pertinent, ideile enunțate nu sunt în totalitate convingătoare;

– subiectul va prezenta întotdeauna multiple bilete de externare din spital, analize etc.

sindromul MunchausenPrecizăm că, în ciuda faptului că simptomele sunt de cele mai multe ori exagerate sau distorsionate, se poate întâmpla ca ele să nu fie complet false. Este situația în care persoana a prezentat în trecut o leziune reală, organică, care poate să-i fi lăsat semne somatice. Pe baza acestora el va reuși să întregească o poveste legată de afecțiunea sa prezentă.

Potrivit DSM – V există o serie de criterii pe baza cărora subiecții pot fi încadrați ca pacienți cu Sindrom Munchausen. Acestea sunt:

– falsificarea semnelor și simptomelor fiziologice sau inducerea de leziuni sau boli (prezența a minimum 2 episoade);

– persoana se prezintă celorlați ca fiind bolnav, lezat sau suferind;

– comportamentul său va rămâne constant și evident chiar și în absența recompenselor;

– comportamentul nu poate fi mai bine explicat de nicio altă afecțiune mentală sau psihiatrică.

Deci, specific acestui sindrom este mimarea repetată de către subiect a unor boli organice (de obicei acute și foarte grave) cu care acesta va merge pe la diferite spitale. Aceste persoane sunt ”clienți” fideli ai spitalelor. Ei se prezintă de obicei la clinicile mari, spitale universitare, în special în timpul gărzilor aglomerate.

Cu toate că este foarte conștient de faptul că nu are nimic, subiectul va fi destul de confuz în solicitările sale sătre personalul medical. El are tulburări de identitate (ce pot fi reale sau mimate), va pretinde îngrijiri și atenție și va fi în permanență suspicios la adresa personalului medical.

 

Semne care ar trebui să ne atragă atenția:

 

– istoricul medical;

–  simptomele sunt prezentate neclar și se pot schimba o dată cu începerea tratamentului;

– subiectul cunoaște foarte bine termenii medicali;

– prezența unor cicatrici chirurgicale multiple;

– istoric medical la diferiți medici și diferite clinici medicale (unori chiar în diferite localități);

– prezentarea unor date personale false.

Acești subiecți pot prezenta trăsături specifice personalității Borderline.

Pentru a putea pune acest diagnostic medicii sunt nevoiți să elimine o serie de boli, să examineze atent rezultatele testelor de laborator, să insiste pentru a obține documente medicale obținute anterior și chiar să urmărească (camere de supraveghere) subiectul internat.

În mod cert este necesar examen psihologic/psihiatric.

Se pare că în general sunt afectați de sindrom Munchausen bărbați necăsătoriți, de vârstă mijlocie și femei cu vârsta între 20-40 de ani (în special angajate în domeniul medical).

Cauze

 

– cauzele apariției sindromului Munchausen nu sunt pe deplin cunoscute;

– stresul psihologic poate să altereze sau chiar să precipite evoluția bolii;

– atât factorii psihologici cât și cei biologici au rol în apariția sindromului.

Sindromul Munchausen prin transfer (by proxy)

 

În anul 1977, Roy Meadow descrie și denumește sindromul Munchausen prin transfer (by proxy) care mai este cunoscut și sub numele de sindromul lui Polle. Polle a fost fiul baronului Munchausen, decedat în copilărie în împrejurări necunoscute.

sindromul MunchausenSindromul Munchausen prin transfer are ca element esențial simularea sau producerea unei anumite forme de abuz asupra unei alte persoane, cel mai frecvent un copil.

În cazul acestei tulburări, adultul se va folosi de propriul copil pentru a-și putea atinge scopul. În majoritatea cazurilor MAMA este cea care comite abuzul. Ea va exagera simptomele unei boli sau chiar va inventa o boală copilului său pentru a-și putea atinge scopul și pentru a primi atenția medicilor.

Mama va fi cea care va însoți copilul la fiecare internare medicală. Ea va părea îngrijorată dar și extrem de informată din punct de vedere medical. Va fi mereu în jurul copilului său, va asista personalul medical atunci când acesta intervine și, de cele mai multe ori, va fi de acord cu orice procedură diagnostică intruzivă propusă.

Trebuie ținut cont de faptul că mama va fi capabilă să modifice rezultatele analizelor, ba chiar să agraveze starea copilului său (de exemplu: să-l înfometeze, să-l rănească fizic, să-l otrăvească etc.). Din păcate sunt și cazuri în care mama îl va răni atât de grav pe copil încât îi va cauza moartea.

”Descoperirea” mamei în producerea simptomatologiei copilului se poate întâmpla accidental – de exemplu cineva o poate observa când îi face rău copilului sau pot să apară suspiciuni dacă simptomele copilului se accentuează doar când mama este prezentă etc.

În literatura de specialitate sindromul Munchausen by proxy este descris ca fiind o formă de abuz fizic și emoțional asupra copilului. Părintele abuzator va administra în mod voluntar substanțe copilului, va fabrica sau va falsifica simptomatologia unei afecțiuni grave și va susține că acesta suferă de ea.

IMPORTANT!!

 

Sindromul Munchausen prin transfer este o tulburare psihică a unui adult (în special mama), deoarece adultul încearcă să obțină atenția medicală folosindu-se de copil.

Practic, la ora actuală, acesta reprezintă singura formă letală, extrem de complexă de maltratare. Din dorința lor de a fi considerate persoanele care acordă cea mai mare atenție copiilor lor, mamele recurg la gesturi extreme.

Pentru a pune diagnosticul este necesar să fie realizată evaluarea copilului, a părinților și a familiei.

Cel mai trist este faptul că, copilul va crede că va reuși să atragă rapid atenția și să obțină afecțiunea părinților săi doar dacă va simula rolul de bolnav în fața personalului medical. Cel mai probabil ca adulți ei vor avea sindromul Munchausen.

 

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *