Din păcate, în România 2016, oamenii încă ezită să apeleze la ajutorul psihologic. Mulți dintre români nu fac diferența între serviciile psihologice și cele psihiatrice, cu atât mai mult între specializările din psihologie. Ne confruntăm încă cu mentalitatea potrivit căreia o vizită la psiholog echivalează cu obținerea etichetei ”nebun”. Chiar dacă accesul la informație este extrem de facil (sau cel puțin așa pare),există lacune în ceea ce privește sănătatea mintală. Subiectul este unul tabu pentru mulți dintre semenii noștri.
Deși statisticile ne situează pe locul trei în Europa în ceea ce privește boala psihică, mică parte dintre cei care se confruntă cu aceasta au cerut sprijin de specialitate.
Problemele de natură psihică, deși privite cu scepticism, sunt cât se poate de reale și afectează, de cele mai multe ori, funcționarea individului.
Cum ne manifestăm atunci când un membru al familiei noastre sau un prieten acuză o durere? În mod evident vom merge la medic. Nimeni nu se jenează în a căuta un doctor sau chiar un altul pentru o a doua opinie. Cum ne manifestăm dacă un membru al familiei noastre are simptome specifice unei probleme psihice? Păi, în multe cazuri, căutăm rezolvări pe internet (slavă Domnului e plin google-ul de soluții de tot felul), mergem la preot, încercăm terapii alternative, orice ne ”ajută” să nu trecem pragul unui psihiatru sau al unui psiholog. Este important de știut că nu toate bolile psihice sunt egale ca gravitate sau consecințe, însă netratate corespunzător ele pot avea urmări serioase.
Există cazuri în care oamenii își fac curaj, se prezintă la specialist și primesc un diagnostic. Ulterior, tendința generală este de a se rușina și de a încerca să se ascundă, din teama de a nu fi marginalizați, de a nu fi judecați și, de ce nu, excluși din grupurile de care aparțin.
Din păcate oamenii cu suferințe psihice sunt foarte prost tratați de către societatea românească. În România, stigmatizarea acestora este la cele mai înalte cote. Nu de puține ori am văzut, în emisiuni Tv, persoane care aveau reale probleme psihice invitați și ulterior ridiculizati. Suferindul psihic nu este o marionetă, nu este o glumă, nu este un clovn…oare câți ani vor mai trece până vom înțelege acest lucru? Devenim întrebători cu referire la acest subiect doar atunci când mass-media prezintă o știre legată de suferința psihică a unei persoane publice. Îmi amintesc dezbaterile apărute pe marginea cazului Mădălina Manole.
Realitatea este că, boala psihică este o boală cât se poate de reală, greu de dus, atât de cel diagnosticat cât și de cei din jurul lui. Este afectat comportamentul, emoțiile, relațiile…viața toată este altfel. Individul devine extrem de vulnerabil, nesigur pe el, iar societatea în care trăim nu ajută foarte mult, ba chiar există tendința de respingere. Important este să înțelegeți că și creierul se poate îmbolnăvi, iar dacă vă confruntați cu o suferință de acest gen, vorbiți despre ea pentru că nu va trece fără ajutor.
