Poveste cu tâlc: Povestea lui Taffy

A fost o dată ca niciodată…un cățel pe nume Taffy. Acesta trăia împreună cu familia sa și îi plăcea să se joace cât era ziua de mare. Nu îi era frică de nimic și îi plăceau ”aventurile”. Adesea explora tot ce se putea în jurul casei. Îi plăcea să se ascundă după pietrele mari și să latre la paianjeni și la gândaci. Atunci când soarele pleca la culcare, îi plăcea să se așeze și să latre la lună.

TaffyÎntr-o zi, Taffy a plecat într-o călătorie…într-o pădure foarte deasă și întunecoasă. Nu îi era teamă dar drumeția a schimbat ceva la el deoarece la întoarcere cățelul  era total diferit de vechiul Taffy. Devenise extrem de fricos. Îi era teamă să meargă să doarmă sau să fie departe de familia sa. Începuse să aibă coșmaruri, iar ideea de a se ascunde după pietre sau a sta în intuneric să latre la lună, îl speria îngrozitor. A început să aibă probleme cu stomacul și mai mereu stătea amărât într-un colț al curții.

Familia îl iubea foarte mult pe Taffy și a observat că ceva se întâmplase cu acesta după ce fusese în aventura sa în pădure. Așa că, i-au cerut lui Taffy să le povestească ce s-a întâmplat. Din păcate acesta nu a putut să povestească deoarece, în timp ce se afla în pădure, lui i-a fost lipit un bandaj magic invizibil pe gură și i s-a spus că dacă va încerca să și-l de-a jos va dispărea. Îi era așa de teamă că va dispărea încât, în ciuda insistențelor din partea celorlați, el și-a lăsat bandajul la locul lui.

Evident că cei care îl iubeau nu l-au putut lăsa așa și au început să-i pună tot felul de întrebări. Pe măsură ce numărul întrebărilor creștea, Taffy devenea tot mai speriat. Atunci când a fost deschis subiectul vizitei la pădurea întunecată, Taffy a început să alerge în cerc, din cauza tuturor sentimentelor ce i le trezea această discuție. A întors spatele celor care îl interogau și aceștia au considerat că are ceva la stomac.

Într-o zi, Taffy a simțit o durere, ca un ghimpe, iar acest lucru l-a făcut să urle. Familia l-a întrebat unde este rănit, ce îl doare, dar bandajul invizibil l-a împiedicat să vorbească. Atunci, cei din jur au încercat să ghicească: ”Este un ghimpe în lăbuța ta? Este în laba din față? Este în ureche?” Dar nimeni nu a putut să afle unde este ghimpele, iar acesta părea să-l rănească din ce în ce mai tare pe bietul cățeluș.

Taffy știa că acel ghimpe este în coada lui și că nu avea nicio șansă să-l scoată singur.

TaffyFamilia lui era foarte tristă deoarece nu știa cum să-l ajute pe bietul Taffy. Au mers la acesta și i-au spus că trebuie neapărat să le arate unde este ghimpele pentru că altfel nu îl pot ajuta. Dar Taffy a rămas tăcut. Avea încă bandajul magic invizibil și prefera să sufere de durerea dată de ghimpe decât să dispară.

Dar, lucrurile nu puteau să rămână așa. Povestea spune că, într-o zi, un câine bătrân din vecini, pe numele său Spot, a început să-l șicaneze pe Taffy. ”Pun pariu că tu nici măcar nu știi să înoți”, îi zise Spot într-un mod extrem de urât și de agresiv. ”Dintre toți câinii din lume, probabil că ești singurul care habar nu are ce trebuie să facă atunci când intră în apă.”

Spot a continuat să-l tachineze, iar Taffy considera că bătrânul vorbește doar pentru că îi place să se audă vorbind.

Dar vorbele bătrânului Spot l-au pus pe gânduri. Și, deși îi era foarte frică, Taffy s-a dus la marginea apei și a intrat. Și-a udat mai întâi lăbuțele, apoi a intrat cu totul și încet, încet a traversat lacul. Putea să înoate.

Bătrânul Spot încercase să-l păcălească, dar cățelușii își dau seama când sunt înșelați. Însă, acum Taffy și-a dat seama că este capabil să facă diferența între minciună și adevăr.

După această experiență, Taffy a început să își pună întrebări legate de bandajul magic invizibil. Credea din ce în ce mai tare că fusese mințit și că nu se va întâmpla nimic dacă îl va scoate. Așa că, plin de încredere, cățelul și-a ridicat lăbuța și a dus-o la gură. Cu grijă a tras bandajul magic invizibil. Chiar dacă s-a rănit puțin, Taffy nu a dispărut.

TaffyEra fericit…și a alergat în casă să le spună tuturor despre întâmplarea pe care a trăit-o. Apoi le-a spus despre ghimpele pe care îl simte în coadă și despre durerea pe care i-o cauzează. I-a rugat să îl ajute să-l scoată.

Ghimpele ce îi intrase în coadă era foarte mare și pe Taffy l-a durut atunci când i-a fost scos, dar durerea a încetat imediat ce acesta a fost înlăturat.

La câteva zile după, Taffy a redevenit cățelul fericit, jucăuș și dornic de aventură. Nu îl mai speria noaptea și și-a reluat ritualul lătratului la lună. A scăpat de coșmaruri și nu îi mai era teamă să stea singur.

Pentru a fi sigur că nu va mai primi niciodată un bandaj invizibil, care să îl împiedice să vorbească, Taffy a decis să povestească tuturor  despre experiența sa în pădurea întunecată și despre cât de frică i-a fost să discute despre acest eveniment. Și, cu cât povestea mai detaliat cu atât mai puternic și mai în siguranță se simțea. El descoperise că bandajul magic invizibil nu era deloc magic – era pus acolo doar pentru a îl face să tacă.

Taffy a învățat o lecție pe care o va ține minte mereu: vorbind cu adulții în care avem încredere, care ne pot proteja în călătoriile noastre în ”pădurile întunecoase”, ne ajută să ne simțim în siguranță și să devenim puternici.

 

 

 

Sursa:

http://drnancydavis.com/therapeutic/example_of_stories.html

 

 

 

 

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *