Despre relațiile intime. Intimitatea în relațiile adolescenților.

Intimitatea – de la latinescul intimus care înseamnă ”interior”.  Când vorbim despre relații intime facem referire la relațiile de prietenie sau la cele familiale chiar dacă în limbajul curent intimitatea este asociată cu relația de cuplu.

Indiferent de perioada în care se conturează sau de felul lor, relațiile prezintă câteva caracteristici comune. În primul rând, ele nu reprezintă o sumă de caracteristci de personalitate ale fiecărui membru implicat ci, mai degrabă, relațiile se bazează pe calitățile unice ale fiecăruia. Individul și relația în care se găsește se vor influența reciproc, acesta jucând un dublu rol:

  1. constructor al relației sale
  2. produs al propriei construcții.

Termenii ”dragoste”, ”intimitate”, ”iubire” și ”relație” se referă la stări și experiențe psiho-emoționale. În relațiile cu persoanele de sex opus, se manifestă sentimente și emoții inedite.

Intimitatea, ca latură afectivă a dragostei, este considerată drept garanția dezvoltării și stabilității relațiilor dintre oameni.

Așa cum aminteam într-un articol anterior, Sternberg propune teoria triunghiulară a dragostei și explică semnificația particulară a fiecăreia dintre cele trei componente care decid cursul armonios și longevitatea unei relații:

  • Pasiunea – componenta motivațională ce reflectă în special atracția sexuală;
  • Intimitatea – componenta emoțională ce se referă la dorința de a fi împreună cu celălalt, de a-i împărtăși experiențele fericite sau pe cele neplăcute;
  • Angajamentul – componenta cognitvă ce include decizia de a fi împreună cu celălalt, decizia de a continua relația chiar și în momentele de criză.

Intimitatea are un rol extrem de important pentru persoana implicată în relație. În primul rând consolidează sentimentul acceptării de sine, confirmă importanța valorii personale și reduce anxietatea.

Important de înțeles este că o persoană trebuie să fie conștientă de faptul că poate avea o relație intimă cu oricine, atât timp cât respectă și este respectat de persoana cealaltă. Se crează o conexiune emoțională care, la un moment dat, poate deveni și fizică. Însă acest lucru nu trebuie să se întâmple în mod obligatoriu în contextul unei relații romantice sau a unei relații sexuale. Intimitatea poate fi în orice relație în care individul simte că poate fi în totalitate deschis și onest.

Intimitatea a reprezentat interes pentru foarte mulți autori de studii. Iată câteva dintre concluziile acestora:

  • Daley și Hammen (2002) au constatat că relațiile intime facilitează adaptarea individului la evenimentele mai dificile din viață sau la situațiile stresante;
  • Hintikka și colaboratorii (2000) concluzionează că prietenia crește bunăstarea individuală;
  • Bank și Hansford (2000) indicau faptul că relațiile sunt diferite în funcție de genul individului. Într-o relație o femeie este mai intimă și mai suportivă comparativ cu un bărbat;
  • Roy, Benenson și Lilly (2000) studiază relațiile intime și ajung la concluzia că femeile sunt mai dispuse să petreacă timp cu o persoană apropiată aflată într-o situație dificilă sau să petreacă alături de o persoană care se bucură de un eveniment pozitiv din viața sa.
  • Orlofsky (1993) crede că rezolvarea problemei intimității permite indivizilor să-și ia un angajament de durată într-o relație intimă.

   Intimitatea la adolescenți

 

relații adolescentiDezvoltarea identității personale este foarte importantă în perioada adolescenței. Tinerii trebuie să învețe despre ei și despre cât sunt ei de diferiți de restul familiei. De asemenea, ei trebuie să descopere propriile lor valori și ce cred și simt despre diverse lucruri.

Procesul de separare de familie și de pregătire pentru independență se numește individualizare. De multe ori, adolescentul este perceput de familie ca fiind rebel și mulți părinți se tem pentru adolescenții lor. Acum relațiile de prietenie devin mai importante decât timpul petrecut cu propria familie. Ei petrec timp cu prietenii lor pentru a-i descoperi și pentru a realiza care sunt lucrurile care îi leagă și care nu.

Acest lucru este unul normal însă, de multe ori, părinții nu înțeleg sută la sută și își consideră copiii ca fiind rebeli. Pe toată durata procesului de separare de familie adolescenții au tendința de a-și înfrunta părinții și de a stopa sentimentele de afecțiune venite din partea acestora.

Interacțiunile intime petrecute în timpul adolescenței servesc ca bază pentru relațiile care se formează în următoarele perioade de dezvoltare. Într-o încercare de adaptare la stilul celorlalți de relaționare, adolescentul își poate ajusta comportamentul. Interacțiunea intimă cu o altă persoană îl va ajuta să-și formeze personalitatea și să-și dezvolte mecanismele de adaptare.

În literatura de specialitate din Statele Unite se evidențiază o creștere a interesului pentru natura și calitatea relațiilor intime în rândul adolescenților. Erikson (1963, 1968) postula faptul că principala criză a dezvoltării umane era reprezentată de identitate versus difuziune și că adolescența este perioada prielnică pentru ca această criză să aibă loc. După dezvoltarea identității, este posibil ca individul să dorească să intre într-o relație intimă cu un alt individ, acest tip de relație incluzând, dar nu limitându-se, și relațiile sexuale. Alte studii care vizau studirea intimității, s-au bazat pe ideea formulat de Erikson, și anume că intimitatea este posibilă abia după formarea identității, și concluzionau că aceasta este sarcina adulților tineri (Orlofsky, 1978; Kagerguis și Adams, 1980 apud Jones și Dembo, 1989).  Adolescența este practic o perioadă de tranziție în care se dezvoltă caracteristicile intimității.

Ceea ce este foarte important de înțeles este faptul că relațiile intime devin o parte importantă a experienței de viață personale. Intimitatea, asemănător trăsăturilor de personalitate, se dezvoltă într-o perioadă mai lungă de timp, și cuprinde o mulțime de componente ce pot fi evaluate și singular. Acestea pot fi observate în comportamentul indivizilor înainte de maturitate și, eventual, chiar înainte de formarea unei identități așa cum menționa Erikson.

Intimitatea este o componentă esențială a relațiilor de prietenie formate în adolescență. Spre deosebire de perioada copilăriei, prieteniile din adolescență sunt diferite prin profunzimea lor și prin reciprocitate.

Acum intimitatea este văzută ca o legătură afectivă între două persoane ce apare atunci când există un acord între nevoile celuilalt și propriile nevoi, iar acest lucru favorizează acceptarea și validarea reciprocă.

În copilărie intimitatea, de obicei, se stabilește prin mijloace diferite, cum ar fi imitarea acțiunilor celorlalți în cadrul unui schimb realizat într-un mod jucăuș. În preadolescență și adolescență, indivizii devin din ce în ce mai capabili să împărtășească puncte de vedere și perspective și atunci intimitatea se stabilește prin discuții pe subiecte comune și prin auto-dezvăluire.

!! Intimitatea nu trebuie confundată cu prietenia, dragostea, apropierea, suportul, uniunea, afecțiunea, coeziunea sau sexualitatea. Ea trebuie privită ca o structură dinamică ce poate evolua în timp și care va determina felul în care îi percepem pe ceilalți într-un context sau altul.

Pentru a se putea realiza intimitatea, este important ca individul să caute apropierea, în primul rând. În al doilea rând, trebuie să fie capabil să tolereze și chiar să îmbrățișeze emoțiile intense pe care relațiile apropiate le presupun și să aibă disponibilitatea de a împărtăți cu ușurință experiențele emoționale.

Intimitatea matură este văzută ca fiind o combinație între apropiere, afecțiune și autodezvăluire îmbinată cu dorința individului de a se implica într-o relație de lungă durată.

Orlofsky (1976) menționa că nivelele de intimitate pot avea cinci rezultate distincte, bazate pe prezența sau absența relațiilor apropiate. Categoriile descrise de el pot fi clasificate de la intimitatea scăzută până la intimitatea crescută: izolate, pseudointime, stereotipe, preintime și intime.

  • izolate  – le lipsește dezvoltarea psihosocială necesară pentru a avea și pentru a menține intimitatea și angajamentul interpersonal;
  • pseudointime – indivizii implicați în astfel de relații seamănă cu cei implivați în relațiile intime doar din punct de vedere al angajamentului. În cazul acestor persoane există o serie de factori latenți care îi diferențiază de cei implicați în relații intime;
  • stereotipe – persoanele au relații superficiale bazate pe câștigul personal;
  • preinitme – această categorie portretizează relațiile bazate pe responsabilitate și deschidere, însă le lipsește intimitatea și angajamentul
  • intime – indivizii sunt conștienți de propriile sentimente și au abilitatea de a le comunica cu ceilalți.

Trebuie specificat faptul că, indivizii cu un nivel crescut de intimitate își doresc relații caracterizate prin: auto-dezvăluire, încredere, comunicare și dependență mutuală. De partea cealaltă stau cei cu un nivel mai scăzut de intimitate ale căror relații sunt caracterizate printr-o interacțiune intimă scăzută și o nevoie crescută de independență personală în interiorul relației.

 

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *