Inteligența emoțională

Inteligența emoțională poate fi definită ca abilitatea de a înțelege, percepe și exprima cât mai acurat emoțiile și de a avea acces la procesele emoționale, iar acest lucru facilitează exprimarea sentimentelor și înțelegerea proceselor de gândire. Trăirile afective, emoțiile și sentimentele sunt cele mai puternice resurse dinamico-energetice cu care este înzestrată ființa umană. Emoțiile ne dau conștiința de sine și ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine și pe ceilalți.

Rolul emoțiilor:

Termenul de inteligență emoțională a fost formulat pentru prima dată în SUA de către Wayne Leon Payne, în anul 1985. Acesta considera că ”inteligența emoțională implică o relaționare creativă cu stările de teamă, durere și dorință”. Elementul cel mai important al inteligenței emoționale este reprezentat de emoții deoarece acestea asigură:

supraviețuirea – emoțiile noastre ne atenționează atunci când ne lipsește impulsul natural, când ne simțim singuri, când ne lipsește nevoia de a comunica cu alți oameni, ne este frică să nu fim respinși;

luarea deciziilor – sentimentele și emoțiile sunt o valoroasă sursă de informații și ne ajută să luăm hotărâri;

stabilirea limitelor – cu ajutorul acestora putem trage semnale de alarmă atunci când suntem deranjați de comportamentul unei persoane. În momentul în care vom învăța să credem în ceea ce simțim și să fim fermi în acest lucru, putem anunța interlocutorul că ne simțim incomod, chiar în momentul în care devenim conștienți de acest fenomen. Astfel, vom reuși să trasăm granițele care sunt necesare pentru protejarea sănătății noastre mintale;

comunicarea – sentimentele noastre ne ajută să purtăm conversații cu cei de lângă noi. De exemplu, expresia feței noastre poate exprima o gamă largă de sentimente: teamă, furie, bucurie, surpriză, dezgust, supărare etc.

Inteligența emoțională poate explica de ce unii oameni cu o inteligență rațională foarte înaltă nu reușesc în viață sau nu ating poziții înalte, în timp ce persoanele cu un IQ mediu sau chiar sub medie, ajung în poziții de conducător.” (Daniel Bichis). Răspunsul la acest aparent paradox este felul în care fiecare dintre ei își folosește inteligența emoțională. Aceasta reprezintă unul dintre cei mai importanți parametri definitorii pentru succesul profesional. Ea definește un set de abilități ce sunt diferite, dar complementare, abilități logice și cognitive măsurate de coeficientul de inteligență. Ele reprezintă un sistem integrat, ce poate fi regăsit la nivel individual, de grup și de organizație și au un efect imediat de optimizare a comunicării, cooperării și eficienței la toate aceste niveluri.

Pentru a fi recunoscută ca inteligență, cercetătorii au stabilit o serie de criterii pe care aceasta trebuie să le îndeplinească:

criteriul conceptual: subliniază faptul că inteligența trebuie să reflecte mai degrabă performanțele mentale decât modurile obișnuite de comportament, încrederea în sine sau realizările non-profesionale ale unui individ. Totuși, performanțele mentale trebuie să măsoare conceptul în cauză, și anume, abilitățile referitoare la emoții;

criteriul corelațional: descrie standardele empirice conform cărora o inteligență trebuie să descrie un set de abilități mentale descrise de ceea ce este deja stabilit de inteligență;

criteriul dezvoltării: afirmă că un anumit tip de inteligență se dezvoltă o dată cu vârsta și cu experiența. Acest criteriu are la bază activitatea și cercetările lui Alfred Binet și Theodore Simon.

Dezvoltarea inteligenței emoționale ne permite să ne punem în valoare aptitudinile intelectuale, creativitatea, ne asigură reușita, atât în plan personal cât și profesional.

Wechsler, autorul setului de teste standardizate pentru inteligență (academică sau teoretică) a remarcat că adaptarea individului la mediul în care trăiește se realizează atât prin intermediul elementelor cognitive cât și prin cele non-cognitive, acestea incluzând factori de ordin afectiv, personal și social și fiind esențiale pentru a reuși în viață.

Direcții în definirea inteligenței emoționale

Studiile privind inteligența emoțională sunt relativ recente, ele debutând în jurul anilor ’90. Astfel, s-au conturat trei mari direcții în definirea inteligenței emoționale și anume:

A) Mayer și Salovey (1990, 1993) – consideră că inteligența emoțională implică:

  • abilitatea de a percepe și de a exprima cât mai corect emoțiile
  • abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea
  • abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le utiliza pentru dezvoltarea emoțională și intelectuală.

B) A doua direcție se referă la studiile, realizate de-a lungul a 25 de ani de Reuven Bar-On. Acesta a stabilit următoarele componente pentru inteligența emoțională:

  • Aspectul intrapersonal:

– conștientizarea propriilor emoții – abilitatea de a recunoaște propriile sentimente

– optimism (asertivitate) – abilitatea de a apăra ceea ce este bine și disponibilitatea de exprimare a gândurilor, credințelor, sentimentelor, dar nu într-o manieră distructuvă;

– respect, considerație pentru propria persoană – abilitatea de a respecta și accepta ceea ce este bun;

– autorealizarea – abilitatea de a realiza propriile capacități potențiale, capacitatea de a începe să te implici în căutarea unor scopuri care au o anumită semnificație și un anumit înțeles pentru individ;

– independența – abilitatea de a controla singur propriile gânduri și acțiuni, capacitatea de a fi liber de dependențele emoționale.

  •   Aspect interpersonal

– empatie – abilitatea de a fi conștient, de a înțelege și aprecia sentimentele celuilalt;

– relații interpersonale – abilitatea de a stabili și de a menține relații interpersonale;

– responsabilitate socială – abilitatea de a demonstra cooperativitate ca membru al unui grup social;

  • Adaptabilitate

– rezolvarea problemelor – abilitatea de a fi conștient de probleme și de a le putea defini pentru a genera și implementa soluții;

– testarea realității – abilitatea individului de a stabili și evalua corespondențele între ceea ce înseamnă o experiență și care sunt obiectivele existente;

– flexibilitatea – abilitatea de a ajusta gândurile, emoțiile și comportamentul pentru a schimba situația și condițiile;

  • Controlul stresului

– toleranța la stres – abilitatea de a te împotrivi evenimentelor și situațiilor stresante și de a le face față într-un mod activ și pozitiv;

– controlul impulsurilor – abilitatea de a rezista reacțiilor impulsive și de a nu acționa în grabă;

  •  Dispoziția generală

– fericire – abilitatea de a fi satisfăcut de propria viață, de a te simți bine singur și împreună cu alții;

– optimism – abilitatea de a menține o atitudine pozitivă, în pofida problemelor;

C) Daniel Goleman consideră că există o serie de constructe ce compun inteligența emoțională:

  • conștiința  propriilor emoții – conștientizarea și denumirea propriilor emoții, înțelegerea cauzelor generatoare, distingerea dintre sentimente și acțiuni;
  • autocontrolul trăirilor afective – stăpânirea și exprimarea emoțiilor în mod adecvat, natural, toleranță la frustrare și anxietate, încredere în propria persoană, gândire pozitivă;
  • motivația personală – utilizarea productivă a emoțiilor, perseverența în sarcină, responsabilitate, flexibilitate, deschidere spre nou și creativitate;
  • empatie – observarea și ascultarea atentă a celuilalt, capacitatea de a se situa în postura celuilalt, sensibilitate și înțelegere față de problemele altora;
  • aptitudini sociale – atitudini și comportamente prosociale, relații pozitive cu ceilalți, rezolvarea conflictelor, abilități de comunicare interpersonală.

În opinia lui Goleman aspectele majore ale inteligenței sunt: optimismul, perseverența și capacitatea de a amâna satisfacțiile sociale.

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *