Gând de iarnă…

Au mai rămas foarte puține zile până la Crăciun. Forfota din jur, luminițele multicolore ce împodobesc deja casele și orașele, colindele ce răsună în fiecare magazin și însoțesc aproape toate reclamele televizate, ne introduc parcă în atmosfera specifică acestei sărbători.

Cu siguranță este un moment așteptat cu nerăbdare atât de cei mici cât și de cei mari. Acum, parcă mai mult ca în oricare altă perioadă a anului, suntem încurajați să fim buni, empatici, darnici și să ne bucurăm de magia Crăciunului.

Prinși în capcana vremurilor, pare că goana după cumpărături, decorațiunile extravagante, brazii uriași sau cadourile scumpe tind să primeze în fața semnificației reale a acestei sărbători. Crăciunul este magia clipelor petrecute alături de cei dragi, bucurie, înțelegere, toleranță, copilărie.

Parcă în trecut sărbătorile de iarnă aveau un alt farmec. Crăciunul părea rupt din poveste: zăpadă, miros de brad, aroma de cozonac și portocale. Și atunci se făceau pregătiri speciale însă emoția era trăită mai intens.

Țin minte cum confecționam ornamente de hârtie pe care cu drag le agățam în brad. Mergeam la colindat în dimineața de Ajun și așteptam colindătorii ce soseau pe înserat. Acum sunt puține zonele în care tradițiile se mai păstrează.

brad1În afara semnificației religioase pe care o are, fiecare dintre noi oferim semnificații proprii acestei sărbători. Pentru cei mici, este asociată cu venirea lui Moș Crăciun care va lăsa cadoul mult așteptat sub bradul frumos împodobit. Adulții vor profita de moment pentru a crea noi si noi amintiri împreună cu cei dragi.

Poate că ar trebui, cu toții, să ne întoarcem un pic la copilărie, să redescoperim liniștea și magia sărbătorilor de atunci și să o repunem în scenă acum, în felul nostru. Suntem o societate de consum și avem tendința să transformăm totul în ceva comercial, însă, pentru câteva momente ne putem reîntoarce la tradiție pentru a redescoperi emoția pură a Crăciunului.

Viața se schimbă de la zi la zi, de la an la an. Nicio sărbătoare nu va mai semăna cu cea anterioară, iar Crăciunul cu magia sa este un moment potrivit pentru a scrie o nouă poveste de iarnă.

Alexander Smith: ”Crăciunul este ziua care ţine timpul împreună.”

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *