Loialitatea transgenerațională: cum ”intervine” în relația de cuplu
În psihoterapia sistemică de familie, vorbim adesea despre loialitate transgenerațională, ca despre acel fir invizibil care ne leagă de familia din care provenim și care ne influențează alegerile, comportamentele și relațiile, chiar și atunci când nu suntem conștienți de el. Ce este loialitatea transgenerațională? Ivan Boszormenyi-Nagy spune că fiecare familie funcționează ca un sistem de echitate și datorie, în care membrii se simt responsabili să păstreze continuitatea, coeziunea și valorile familiale. Loialitatea transgenerațională este această tendință profundă de a rămâne fideli familiei de origine, fie că vorbim de așteptări, roluri, credințe, emoții sau nevoi neexprimate. La baza ei stau: Cum apare loialitatea transgenerațională? Loialitatea nu este ceva ales. Ea se formează în copilărie, prin modul în care suntem crescuți, ce se așteaptă de la noi și ce trebuie să “plătim înapoi” pentru dragostea și siguranța primite. Apare prin: Dar cum poate loialitatea interveni în relația de cuplu? În cuplu, loialitatea transgenerațională apare adesea prin tensiuni între două sisteme familiale diferite: fiecare partener vine cu „contracte invizibile” moștenite. Se poate manifesta astfel: 1. Dificultatea de a te separa sănătos de familia de origine Ex.: unul dintre parteneri simte că nu poate lua decizii fără aprobarea părinților. 2. Roluri rigide moștenite Ex.: „trebuie să fiu puternică mereu”, „bărbatul trebuie să susțină tot”. 3. Vinovăție când ne alegem propria viață Partenerul se poate simți „trădător” dacă pune cuplul pe primul loc. 4. Replicarea traumelor familiale Rănile nerezolvate devin scenarii relaționale: distanță, conflict, hiperresponsabilitate, abandon. 5. Conflicte legate de apartenență „Ești mai aproape de familia ta decât de noi.”„Nu pot să spun nu mamei mele.” Cum poate fi gestionată? Psihoterapia sistemică de familie și lucrul transgenerațional oferă instrumente clare: 1. Conștientizarea moștenirilor Genograma, analiza miturilor de familie și explorarea rolurilor ne ajută să vedem „contractele” pe care le-am preluat fără să știm. 2. Diferențierea de sine (un proces foarte important) A învăța să faci alegeri autonome, păstrând în același timp relațiile importante.Nu înseamnă rupere. Înseamnă maturizare. 3. Reechilibrarea loialităților A învăța să fii loial și familiei de origine, și cuplului — dar într-un mod sănătos, nu sacrificial. 4. Re-scrierea rolurilor Identificarea rolurilor rigide și flexibilizarea lor:„Pot fi grijuliu, dar nu trebuie să salvez pe toată lumea.” 5. Lucrul cu vinovăția sănătoasă vs. vinovăția toxică Vinovăția sănătoasă protejează relațiile.Vinovăția toxică ne blochează viața. De ce este important pentru cupluri? Pentru că un cuplu funcționează cu adevărat atunci când fiecare partener poate spune: „Îmi onorez familia, fără să-mi sacrific prezentul.” „Pot să te aleg pe tine, fără să îmi pierd rădăcinile.” „Pot crea ceva nou, diferit de ce am trăit.” Loialitatea transgenerațională nu este dușmanul cuplului. Ea devine dificilă doar atunci când se transformă în lanțuri invizibile, în loc să fie un pod între generații. Cu blândețe, explorare și reflexivitate, ea poate fi transformată într-o resursă de continuitate, înțelepciune și identitate.
Empatia: superputerea (subevaluată) a societății moderne
Într-o lume care accelerează constant, empatia rămâne una dintre cele mai esențiale competențe umane, atât în relațiile personale, cât și în leadership, educație sau sănătate mintală. Dar ce este empatia? Putem defini empatia ca fiind capacitatea unei persoane de a recunoaște, înțelege și simți ceea ce trăiește celălalt, fără a prelua complet emoțiile lui. Ne putem imagina că este o punte între „eu” și „tu”, între intenție și conectare. Se formează în copilărie… Empatia își are rădăcinile în relațiile timpurii. Copiii care sunt ascultați, validați și înțeleși emoțional dezvoltă mai ușor abilitatea de a-i înțelege și pe ceilalți. În schimb, lipsa oglindirii emoționale duce adesea la dificultăți în recunoașterea propriilor stări, și implicit, în recunoașterea stărilor celorlalți. Cercetările din neuroștiință (precum studiile lui Daniel Siegel și Tania Singer) arată că empatia activează rețele neuronale specifice („neuroni oglindă”) care se pot dezvolta de-a lungul vieții, nu doar în copilărie. Cu alte cuvinte: empatia se poate exersa și crește, la orice vârstă. De ce cred eu că empatia contează în societatea modernă? Într-un context în care individualismul, performanța și digitalizarea ne pot izola emoțional, empatia devine antidotul alienării. De exemplu, organizațiile cu lideri empatici au: Iar în plan personal, empatia ne ajută să construim relații mai autentice, bazate pe încredere și respect. Hai să-ți spun 5 strategii care te vor ajuta să crești empatia: Și reține: Empatia nu este o slăbiciune. Este o formă sofisticată de inteligență relațională, dacă vrei. Într-o lume zgomotoasă, cei care știu să asculte profund vor construi poduri acolo unde alții ridică ziduri.
FEMEIA CARE ÎȘI SCRIE VIAȚA
Un parcurs de reconectare prin scris și conștiență „Femeia care își scrie viața” este un spațiu terapeutic și creativ în care femeile învață să-și rescrie povestea, cu sens, cu blândețe, cu adevăr. Este o călătorie dinspre tăcere către cuvânt, dinspre rușine către curaj, dinspre „m-am pierdut” către „mă regăsesc prin scris”. Aici, cuvintele devin instrument de vindecare, iar scrisul devine un act de reconectare profundă cu propria inimă. 🔶 STRUCTURA PROGRAMULUI Durată: 5 săptămâniFormat: hibrid întâlniri live pe Zoom + spațiu de comunitate (WhatsApp) + întâlnire fizicăGrup: 8-10 participanteFrecvență: 1 sesiune live / săptămână (90 min) + exerciții între sesiuni Preț pachet: 700 lei (20%discount 1+1) Poate continua ulterior cu un retreat de rescriere sau un grup de mentorat dedicat. TEMELE CĂLĂTORIEI: 🌸 Săptămâna 1: Povestea pe care am trăit-o fără să știu Explorarea narațiunilor moștenite: familie, societate, roluri. Exercițiu + Mindfuness 🌸 Săptămâna 2: Vocile care m-au modelat Recunoașterea vocilor interioare și conștientizarea felului în care te definesc. Exercițiu + Meditație Ghidată 🌸 Săptămâna 3: Ce am tăcut Spațiu sigur pentru eliberarea emoțiilor și cuvintelor nerostite. Exercițiu + Ritual 🌸 Săptămâna 4: Ce aleg să păstrez Selecția dintre trecutul care te definește și cel care te limitează. Exercițiu + Scris de recunoștință 🌸 Săptămâna 5 : Povestea mea nouă Integrare, sens, renaștere prin cuvânt. Exercițiu + Ritualul de încheiere În acest grup, fiecare femeie devine autoarea propriei vieți.Nu prin perfecțiune, ci prin sinceritate.Nu prin control, ci prin curajul de a se așeza la masă cu sine și a scrie. Din tăcere în cuvânt.Din cuvânt în sens.Din sens în viață.
Încrederea în sine: un proces care necesită timp
Încrederea în sine nu este doar un ideal motivațional, ci un proces viu, clădit în timp, care modelează felul în care alegem să ne privim și cum alegem să acționăm în societate. Înțelegerea ei începe cu clarificarea a două concepte înrudite, dar diferite: stima de sine și autoeficacitatea (self-efficacy). Stima de sine vs. Autoeficacitatea Sima de sine se referă la cât de mult ne apreciem pe noi înșine, la sentimentul nostru global că merităm să fim bine, iubire, respect. Este evaluarea afectivă a propriei valori. Autoeficacitatea, pe de altă parte, este credința că avem capacitatea de a duce la bun sfârșit sarcini concrete, de a înfrunta provocări specifice. Se referă mai mult la „a putea” decât la „a merita”. Studiile arată că aceste două dimensiuni sunt corelate, însă influențează viața în mod diferit. De exemplu: Dacă vorbim despre încrederea în sine putem discuta ca despre un mix sănătos între stima de sine și autoeficacitate, mix care influențează multe domenii ale vieții: Strategii dovedite pentru creșterea încrederii în sine Iată câteva căi susținute de studii, pe care le putem urma, pas cu pas, blând, ca să ne creștem încrederea în sine: 1. Experiențe de succes (mastery experiences)Să începem cu reușite mici. Fie că este vorba de un proiect, un discurs scurt, o sarcină nouă, fiecare reușită stimulează autoeficacitatea și, implicit, și stima de sine. 2. Modele și observație socială (vicarious learning)Să privim la alții care trec prin provocări similare și reușesc. Dacă vedem oameni reali, nu neapărat „eroi”, care fac asta, și ne identificăm cu ei, credința noastră că și noi putem crește. 3. Îndrumare și susținere verbală (social persuasion)Cuvintele contează. Feedback-ul pozitiv, încurajările, recunoașterea sinceră, toate ajută. E important ca aceste mesaje să fie credibile și să vină de la cineva în care avem încredere. 4. Gestionarea răspunsului emoțional și fizicAtunci când ne simțim anxioși, când corpul și mintea reacționează la stres, asta poate eroda încrederea. Practici precum mindfulness, respirație conștientă, relaxare, exercițiu fizic regulat pot crește rezistența la emoții dificile. 5. Setarea de obiective specifice și progresiveObiective SMART (specific, măsurabil, realizabil, relevant, limitat în timp) ne permit să urmărim progresul. E important să celebrăm fiecare mic pas, nu doar marile realizări. 6. Cultivarea compasiunii de sineSă fim blânzi cu noi când greșim. Studiile sugerează că auto-compasiunea poate proteja stima de sine și bunăstarea emoțională. În loc să ne criticăm, să învățăm din eșec, să ne ridicăm cu blândețe. Te invit… …să-ți imaginezi că încrederea în sine este un pod între CINE SUNTEM și CINE VREM SĂ DEVENIM. Clădim fiecare bucățică a podului prin experiențe, mici reușite, sprijin, compasiune, din toate momentele în care spunem ”pot” și când primim validare. Este un drum care cere timp, răbdare, dar și curaj: curajul să ne privim imperfecțiunile, să le acceptăm ca parte din poveste, și să continuăm. Pentru că atunci când încrederea în sine crește, fiecare zi devine un spațiu unde putem fi mai autentici, mai hotărâți, mai conectați cu noi înșine și cu ceilalți.
Educația sexuală în școli: între tabu, nevoie și realitate.
Cazul de la Timișoara, în care doi elevi de 13 ani au întreținut relații sexuale în baia școlii și s-au filmat (ulterior au vândut clipul), a stârnit un val de reacții în spațiul public. Pentru mulți, a fost un semnal de alarmă, pentru alții o reconfirmare a ceea ce știau deja: copiii au acces la internet, la pornografie, la informații distorsionate despre sexualitate, dar nu au acces la educație sexuală corectă și adaptată vârstei. Dar ce înseamnă, de fapt, educația sexuală? Și de ce este atât de greu de implementat în România? Situația actuală în România În prezent, educația sexuală nu este o materie obligatorie în școlile de stat. Singura formă de educație pe această temă este disciplina opțională „Educație pentru sănătate”, introdusă în 2004, dar predată doar acolo unde părinții își dau acordul scris și doar dacă școala are cadre didactice disponibile. În anul 2022, a fost adoptată o lege care prevede ore obligatorii de „educație sanitară” pentru elevii de clasa a VIII-a, însă termenul „sexuală” a fost înlocuit, iar participarea este condiționată de acord parental. Așadar, deși în teorie există un cadru, în practică acoperirea este redusă, iar o parte a părinților continuă să fie reticenți din lipsa de claritate. Ce cred părinții? Un sondaj național realizat în 2023 arată că aproximativ 80% dintre părinți sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli. Argumentele lor sunt clare: prevenirea abuzurilor, protecția copiilor împotriva riscurilor online, reducerea sarcinilor la minore și a infecțiilor cu transmitere sexuală. Totuși, există și părinți care se tem că aceste ore ar putea încuraja comportamente sexuale precocesau ar introduce teme pe care ei nu le consideră potrivite pentru copii (precum identitatea de gen sau orientarea sexuală). Această frică, de multe ori alimentată de lipsa de transparență cu privire la conținut, rămâne una dintre barierele majore. De ce nu s-a implementat la scară largă? Sunt mai multe motive pentru care acest lucru nu s-a întâmplat. De exemplu: 1. Presiunea religioasă și culturală: persoanele conservatoare consideră că educația sexuală ar putea afecta valorile morale.2. Necesitatea acordului parental: acest aspect face ca mulți copii din medii vulnerabile să rămână neacoperiți de acest tip de educație.3. Lipsa profesorilor pregătiți și a unei curricule clare: mulți profesori nu au formare specifică, iar programele variază de la o școală la alta.4. Teama de reacții sociale sau politice: tema rămâne sensibilă și adesea politizată. Ce înseamnă, de fapt, educație sexuală? Contrar percepției comune, educația sexuală nu înseamnă a încuraja copiii să facă sex. Mai degrabă urmărește: Opinie personală: educația sexuală în școli este esențială! De ce cred acest lucru? Pentru că fără acces la informații adaptate vârstei există posibilitatea de a: Educația sexuală nu înlocuiește rolul părinților, ci îi sprijină. Ea oferă un cadru sigur, validat de specialiști, în care copiii primesc informații corecte, nu mituri sau distorsiuni. Concluzie Cazurile precum cel de la Timișoara nu sunt doar incidente izolate, sunt oglinda unei realități în care tinerii sunt expuși la informație, dar nu și la educație. Implementarea unei materii structurate, adaptate vârstei și predată de profesioniști ar fi un pas esențial pentru protejarea sănătății și dezvoltării lor emoționale. Vreau să reții acest aspect: Educația sexuală este despre siguranță, sănătate și încredere în propriul corp, valori care ne privesc pe toți.
Red Flags vs. Green Flags în relații: Cum recunoști semnalele care contează
Îți dorești o relație sănătoasă și fericită? Atunci este esențial să înveți să recunoști semnalele de tip red flags (semnale de alarmă) și green flags (semne de siguranță) din relația ta. Într-o lume în care relațiile pot fi atât surse de creștere, cât și de suferință, devine esențial să știm cum să identificăm semnalele pe care ni le transmit partenerii noștri. Înțelegerea acestora ne poate ajuta să ne protejăm de relații nesănătoase și să construim conexiuni mai profunde și mai autentice. Identificarea corectă și conștientizarea acestora te va ajuta să înțelegi dacă relația ta are șanse să înflorească sau dacă este nevoie de schimbări importante. În acest articol vei descoperi: La final, îți spun câteva cuvinte despre programul „Reaprindem Noi”, un ghid practic de 21 de zile pentru reconectare în cuplu. Ce sunt Red Flags în relații? „Red flags” sunt semnale de alarmă, de avertizare, care indică posibile probleme pe termen lung. Studiile de psihologie relațională arată că atunci când aceste semnale sunt ignorate, ele pot duce la conflict cronic și la scăderea satisfacției în cuplu (Gottman & Silver, 2015). Se traduc fie în comportamente și atitudini, fie în dinamici care indică potențialele probleme cu care cuplul tău se poate confrunta. Exemple de Red Flags: Important de reținut: Red flags nu trebuie ignorate și nici nu trebuie să ieși imediat din relație. Aceste situații cer atenție comunicare deschisă și uneori intervenție specializată (terapia de cuplu ajută foarte mul în aceste situații). Ce sunt Green Flags în relații? „Green flags” sunt semnele pozitive, care arată că relația este sănătoasă și are potențial să crească. Sunt acele comportamente care indică faptul că partenerul este disponibil emoțional, te respectă și este interesat să construiască o conexiune autentică. Psihologii (Johnson, 2019) subliniază că relațiile stabile au un raport de cel puțin 5 interacțiuni pozitive la fiecare interacțiune negativă. Exemple de Green Flags: Green Flags sunt fundamentale pentru siguranța emoțională și pentru un atașament securizant. Cum să gestionezi Red Flags în cuplu: Cum să cultivi mai multe Green Flags: Un pas spre o relație mai conectată: Programul „Reaprindem Noi” Dacă simți că relația ta are nevoie de mai multă conexiune și siguranță, programul meu „Reaprindem Noi” este pentru voi. 🌱 Ce este:Un program online de 21 de zile pentru cupluri care îmbină exerciții practice, introspecție și momente de conectare. Î 📌 Beneficii: 💌 Începe acum să cultivi green flags în relația ta! Dacă dorești mai multe informații despre programul ”Reaprindem Noi” lasă-mi un mesaj la contact@clipsi.ro
Cum recunoaștem un psihopat?
”Cine poate spune cu exactitate unde se termină culoarea violet și unde începe cea portocalie într-un curcubeu? Vedem deslușit diferențele dintre culori, dar unde anume încep ele să treacă dintr-una în cealaltă? La fel se întâmplă cu luciditatea și nebunia.” Herman Melville Mereu oamenii s-au arătat preocupați de conceptul răului și erau de-a dreptul fascinați de cei despre care se credea că personifică răul. Când spui despre cineva că este psihopat te gândești la o persoană care întruchipează răul, îți vin în minte imagini ca cea a lui Hannibal Lecter, Ted Bundy sau chiar a lui Râmaru, cel mai cunoscut criminal în serie din România. Dar cum reacționezi când afli că psihopatul poate să trăiască alături de tine? Este de notorietate recentul caz de la Caracal. Toate posturile de știri au prezentat versiunea oficială și anchetele paralele și fiecare dintre noi ne-am putut face o părere. Ai răpit, agresat, ucis și incinerat un om, ești un monstru pentru societate…un psihopat. Cât sânge rece să ai? Cum poți fi capabil de o astfel de faptă? Au fost clipe lungi de tăcere. Suntem în siguranță? Cum identificăm un astfel de om? Au fost multiple dezbateri legate de societate, de vecinii ”monstrului”, de indiferența și tăcerea lor. De ce oamenii nu au vorbit până acum mai ales că se cunoștea faptul că era agresiv (din informațiile apărute reiese că chinuia și ucidea animale – câini). Cine este oare acel om? Este un psihopat, un criminal în serie? Oare cât a ucis înainte de a se afla? Nu știm, ancheta încă nu s-a terminat, dar poate că vom afla. La câteva zile după ce recunoaște crimele, în presă apare informația potrivit căreia ar fi avut, în urmă cu zece ani, opt internări la psihiatrie cu diagnosticul de tulburări de comportament secundare abuzului de alcool, pe fondul unei personalități dizarmonice. Au trecut opt ani de la ultima internare… Ce este psihopatia? Cum sunt psihopații? Conceptul de psihopatie apare pentru prima data menționat în scrierile grecilor antici. În cartea ”Caracterele”, filosoful Teofast (371 – 287 î.e.n) descrie o serie remarcabila de 30 de temperamente morale. El vorbește aici despre ”individul fără scrupule” pe care îl descrie ca fiind acea persoană care va merge și va împrumuta și mai mulți bani de la un creditor pe care niciodată nu l-a plătit, dând dovadă de un tupeu fantastic. În 1801 Philippe Pinel, medic francez, notează în jurnalul său de activitate conceptul de ”manie sans delir” (manie fără delir) după ce observă cum, în fața sa, un bărbat extrem de calm dar cu foarte mult sânge rece, lovește un câine până când acesta moare. Remarcăm o asemănare cu personajul descris în primele rânduri ale articolului nostru – plăcerea în a face rău animalelor. Un rol important în studiul psihopatiei îl are Hervey Cleckley care în cartea ”Masca sănătății mentale”, apărută în anul 1941, conturează un set de elemente care sunt specifice personalității psihopatului. În Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale – DSM V psihopatia nu mai apare ca diagnostic distinct, unul dintre motivele pentru care s-a renunțat la acest lucru este reprezentat de faptul că aceasta este considerată a fi mai degrabă o trăsătură de personalitate. Psihopatul este o persoană inteligentă, lipsită de sentimentul de rușine, empatie, emoție, este egocentric și are un șarm superficial, interacționează cu ceilalți, spune povești și este amabil. Toate acestea sunt mimate având scopul de a crea o imagine care să nu le permită celorlalți să-și dea seama de cum este el în realitate. Imprevizibil, iresponsabil, manipulator și cu un stil de viață schimbător individul psihopat nu ține niciodată cont de norme sau reguli și are o înclinație mare spre comiterea de infracțiuni. Un psihopat va avea mereu o părere bună despre el și o încredere exagerată în forțele proprii. Este capabil să poarte discuții amuzante cu cei din anturaj. Putem să-l considerăm a fi un adevărat cameleon social. Deci, psihopatia este o afecțiune care influențează comportamentul unei persoane din punct de vedere emoțional, interpersonal, stil de viață, fiind un amestec periculos de deșeuri ale personalității. Foarte important de menționat faptul că principala caracteristică a psihopatiei NU este comportamentul antisocial ci deteriorarea emoțională. Un psihopat nu va fi niciodată interesat de iubire, moarte sau valorile morale. Psihopații nu trăiesc în spitalele de psihiatrie, așa cum am putea crede. Mai degrabă sunt în afara acestora, în familii, pe stradă, în diverse contexte de lucru, iar masca socială pe care o poartă îi fac să fie dificil de identificat de către anturaj. Ei bine, dacă la nivel social se pot ascunde în spatele unei măști, în familie sunt dominanți, terorizează persoanele alături de care trăiesc, amenință, hărțuiesc, șantajază, iar, de frică, familia păstrează secretul. Psihopatul poate să devină obsedat de victima sa și va ajunge să o considere un bun personal de la care este îndreptățit să primească tot ce își dorește. Prins asupra unei fapte nu va recunoaște nimic în prima fază. Un specialist experimentat va ști să expună problema și este posibil să obțină câteva elemente, dar niciodată întrg adevărul. Nu se va considera vinovat de faptele sale și tendința este de a-I desconsidera pe ceilalți. Psihopatia nu se vindecă. Este mai frecvent întâlnită la bărbați decât la femei. Se estimeză că incidența tinde să varieze între 1-3% la bărbați și 0,5-1% la femei. Puterea de convingere a psihopaților este incomparabilă, iar abilitățile lor psihologice de descifrare sunt legendare. Bibliografie: K. Hurton – ”Înțelepciunea psihopaților.”, Editura Globo
Este pedofilia o alegere conștientă sau nu?
În contextul informațiilor și întâmplărilor prezentate în media în ultima perioadă cu siguranță ne-am pus întrebarea: ”Ce este pedofilia?” Este vorba oare despre o tulburare mintală sau mai degrabă despre o orientare sexuală? Este pedofilia o alegere, un stil de viață? În prezent sunt încă controverse legate de acest subiect. Un lucru este cert: pedofilia nu este un stil de viață ci este definită ca fiind atracția sexuală continuă pentru copiii aflați la vârsta prepubescentă. Este o alegere conștientă? Răspunsul este: NU pentru că niciun om nu poate alege propria sexualitate, indiferent că vorbim despre persoanele heterosexuale sau homosexuale, așa cum niciun individ nu își alege să sufere de o boală sau alta. Ce este pedofilia? Pedofilia este considerată a fi o parafilie, o condiție în care excitarea și satisfacția sexuală a unui individ depind de un comportament sexual care este atipic și extrem. Potrivit definiției pedofilia este o fantezie sau un act de activitate sexuală cu copii care în general au vârsta mai mică de 13 ani. Statisticile arată că majoritatea pedofililor sunt bărbați și ei pot fi atrași atât de subiecții de gen feminin cât și de cei de gen masculin. Această problemă poate fi diagnosticată la indivizii care sunt dispuși să dezvăluie această parafilie, dar și la persoanele care neagă orice fel de atracție sexuală față de copii, în ciuda existenței unor dovezi evidente care indică contrariul celor spuse de ei. La nivel mondial abuzul sexual asupra copiilor constituie o proporție semnificativă a actelor infracționale raportate. Trebuie specificat că pentru adolescenții care au 17, 18 ani, interesul sexual sau implicarea într-un act sexual cu o persoană de 12 sau 13 ani poate să nu îndeplinească criteriile clinice pentru o tulburare pedofilă. Însă, criteriile juridice pot diferi de cele psihiatrice. Ce putem spune despre un pedofil? Așa cum menționam anterior, cei mai mulți pedofili sunt bărbați. Ei pot fi atrași de fete, de băieți sau chiar de ambele sexe. În cele mai multe cazuri pedofilul NU este necunoscut victimei sale. El poate fi un membru al familiei, un prieten de familie sau o autoritate (de exemplu un profesor, un antrenor etc). Privirea copilului sau atingerea sa sunt mai frecvent întâlnite decât contactul sexual. Există pedofili care sunt atrași doar de copiii cu care se află în legătură directă (de exemplu incestul). În foarte multe cazuri pedofilul amenință copilul că îi va face rău fizic dacă va dezvălui cuiva ceea ce se întâmplă între ei. Ceea ce trebuie reținut este că, cursul pedofiliei este unul cronic, iar indivizii dezvoltă adesea abuz/dependență de substanțe sau pot face depresie. Diferitele probleme familiale, istoricul personal al abuzului sexual sau conflictele maritale sunt frecvent întâlnite în cazul acestor persoane. Există o serie de tulburări comorbide și vorbim despre: tulburarea de atenție/hiperactivitate, anxietatea sau tulburarea de stres posttraumatic. Care sunt cauzele pedofiliei? Din păcate cauzele pedofiliei și a altor parafilii nu sunt cunoscute. Nu este încă clar dacă există o bază genetică sau este un comportament învățat. Un isoric al abuzului sexual în rândul copiilor poate fi un factor în dezvoltarea pedofiliei. Modelele de învățare comportamentală sugerează că un copil care este victimă sau observator al comportamentelor sexuale necorespunzătoare va învăța să imite și va dezvolta ulterior un comportament similar. Aceste persoane sunt lipsite de contacte sociale sau contacte sexuale normale și, drept urmare, caută satisfacerea prin mijloace mai puțin acceptabile din punct de vedere social. Pe de altă parte, studiile fiziologice s-au concentrat asupra relației dintre hormoni, comportament și sistemul nervos central, cu un interes deosebit față de rolul agresiunii. Persoanele pot deveni conștiente de interesul lor sexual față de copii în perioada pubertății. Pedofilia poate fi o afecțiune ce durează toată viața, dar tulburarea pedofilă include elemente care se pot schimba în timp, de exemplu stesul, tulburările psihosociale etc. Diagnostic Utilizarea pe scară largă a pornografiei infantile reprezintă un marker de atracție sexuală pentru copii și poate reprezenta singurul indicator al acestei tulburări. Cu toate acestea, utilizarea pornografiei infantile (chiar dacă este ilegală) în sine nu îndeplinește criteriile pentru tulburarea pedofilă. Dacă o persoană neagă atracția sexuală față de un minor, dar circumstanțele sugerează contrariul, anumite instrumente de diagnosticare pot ajuta la confirmarea acestei atracții. Criteriile clinice pentru diagnosticarea (așa cum apar în Manualul Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale, ediția 5 – DSM IV) tulburării pedofile sunt: 1. Fanteziile sau comportamentele sexuale care implică activitate sexuală cu un copil prepubescent (cu vârsta mai mică de 13 ani) pentru o perioadă de cel puțin șase luni; 2. Aceste acte au dus la afectarea semnificativă din punct de vedere clinic în mai multe domenii existențiale: social, ocupațional, personal sau în alte domenii importante de funcționare; 3. Persoana are cel puțin 16 ani și este cu cel puțin 5 ani mai mare decât copilul care este ținta fanteziei sau comportamentelor sale (excludem adolescenții mai în vârstă care se află într-o relație cu o persoană de 12 sau 13 ani). Identificarea unui individ ca potențial pedofil este uneori dificilă pentru practicienii din domeniul sănătății. Dacă aceștia au suspiciuni rezonabile cu privire la abuzul sexual sau fizic asupra unui copil ei trebuie să raporteze acest lucru autorităților. Menționăm că persoanele care se confruntă cu această situație caută foarte rar de bună voie ajutor. Foarte important este ca un diagnostic de tulburare pedofilă să precizeze dacă persoana este atrasă exclusiv de copii sau nu, genul de care este atras individul și dacă nevoile sexuale sunt limitate la incest. În cazul în care un individ este bănuit de pedofilie, interviurile, supravegherea sau înregistrările obținute în cazul unei anchete pot fi extrem de utile pentru diagnosticarea acestei tulburări. De asemenea, utilizarea pe scară largă a pornografiei infantile este un indicator pentru diagnostic. Am spus că pedofilia este o parafilie, iar parafiliile ca grup au o rată ridicată de comorbiditate între ele și o rată de comorbiditate cu anxietatea, depresia majoră, tulburările de dispoziție sau abuzul de substanțe. Sursa: https://www.psychologytoday.com/conditions/pedophilia http://www.msdmanuals.com/professional/psychiatric-disorders/sexuality,-gender-dysphoria,-and-paraphilias/pedophilic-disorder https://medium.com/pedophiles-about-pedophilia/pedophilia-as-a-mental-disorder-65dff4bcbb7
Principalele simptome ale tulburărilor de personalitate (II)
Tulburarea de personalitate BORDERLINE ELEMENT ESENȚIAL: pattern pervasiv de instabilitate a relațiilor interpersonale, a imaginii de sine, a afectelor și impulsivitate marcantă. Persoana cu Bordeline face eforturi disperate pentru a evita abandonul real sau imaginar, prezintă frică intensă de abandon, mânie inadecvată, impulsivitate și disforie. CRITERII DE DIAGNOSTIC: A) Un pattern pervasiv de instabilitate a relațiilor interpersonale, a imaginii de sine, a afectului și impulsivitate marcantă. Începe precoce în viața adultă și simptomele sunt prezente într-o varietate de contexte, indicate de cel puțin cinci dintre următoarele: 1. eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar; 2. un pattern de relații interpersonale intense și instabile caracterizat prin alternare între extremele de idealizare și devalorizare; 3. perturbare de identitate; 4. impulsivitate în cel puțin două domenii care sunt potențial autoprejudiciate (de exemplu: cheltuieli, sex, abuz de substanțe etc); 5. comportament, gesturi sau amenințări recurente de suicid sau comportament automutilant; 6. instabilitate afectivă datorată unei reactivități marcate a disoziției; 7. sentiment cronic de vid; 8. mânie intensă, inadecvată sau dificultatea de a controla mânia; 9. ideație paranoidă sau simptome disociative severe, tranzitorii în legătură cu stresul. Tulburarea de personalitate HISTRIONICĂ ELEMENT ESENȚIAL: emoționalitate pervasivă și persistentă precum și căutarea atenției. Persoanele sunt iritate sau nu se simt apreciate, expresia emoțională poate fi superficială și rapid schimbătoare. Ei uzează de aspectul lor fizic pentru a atrage atenția și au un stil extrem de vag de a vorbi. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL CU: – tulburarea Borderline – aici apare autodistructivitatea, întreruperea coleroasă a relațiilor etc; – tulburarea Antisocială – histrionicii sunt mai impulsivi, superficiali, căutători de aventură; – tulburarea Narcisică – aceștia pot exagera intimitatea relațiilor cu alți oameni; – tulburarea Dependentă – în cazul căreia persoanele sunt extrem de dependente. CRITERII DE DIAGNOSTIC: Un pattern pervasiv de emoționalitate excesivă și de căutare a atenției, care începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte, așa cum este indicat de cinci sau mai multe dintre: 1. individul se simte incomod în situația în care nu se află în centrul atenției; 2. interacțiunea cu alte persoane este caracterizată adesea printr-un comportament seducător sau provocator sexual inadecvat; 3. prezintă o schimbare rapidă și o expresie superficială a emoțiilor; 4. se folosește în mod constant de aspectul fizic pentru a putea atrage atenția; 5. manifestă autodramatizare, teatralism și o expresivitate emoțională excesivă; 6. are un stil de a vorbi extrem de impresionant și lipsit de detalii; 7. este sugestionabil adică ușor de influențat de alții sau de circumstanțe; 8. consideră relațiile a fi mai intime decât sunt în realitate. Tulburarea de personalitate NARCISISTICĂ ELEMENT ESENȚIAL: pattern pervasiv de grandoare, necesitate de admirație și lipsa de empatie. CRITERII DE DIAGNOSTIC: Un pattern pervasiv de grandoare, necesitatea de a fi admirat și lipsa de empatie. Începe precoce în viața adultă și este prezent într-o varietate de contexte, așa cum este indicat de cinci sau mai multe dintre următoarele: 1. individul are un sentiment grandios de autoimportanță; 2. este preocupat de fantezii de succes nelimitat, de putere, de strălucire; 3. persoana crede că este ”un om aparte”, unic și poate fi înțeles numai de (sau trebuie să se asocieze doar cu) anumite persoane; 4. necesită admirație excesivă; 5. are un sentiment de îndreptățire adică pretenții exagerate de tratament favorabil sau de supunere automată la dorințele sale; 6. este explorator interpersonal adică profită de alte persoane pentru a-și atinge scopurile; 7. este lipsit de empatie – nu este capabil să recunoască sau să se identifice cu sentimentele altora; 8. este adesea invidios pe alții sau crede că alte persoane sunt invidioase pe el; 9. prezintă comportament sau atitudini arogante, sfidătoare. Tulburarea de personalitate EVITANTĂ ELEMENT ESENȚIAL: un pattern pervasiv de inhibiție socială, sentiment de inadecvare și hipersensibilitate la evaluarea negativă. CRITERII DE DIAGNOSTIC: A) Un pattern pervasiv de inhibiție socială, sentiment de inadecvare și hipersensibilitate la evaluarea negativă. Debutul este precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru dintre următoarele: 1. evită activitățile profesionale care implică un contact interpersonal semnificativ, din cauza fricii de critică, dezaprobare sau rejecție; 2. nu dorește să se asocieze cu alte persoane decât dacă este sigur că este apreciat; 3. manifestă reținere în relațiile intime de teamă să nu se facă de râs; 4. este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat în situațiile sociale; 5. individul este inhibat într-o situație interpersonală nouă din cauza sentimentelor de inadecvare; 6. persoana se vede pe sine ca fiind inaptă social, inatractivă sau inferioară altora; 7. refuză să-și asume riscuri personale sau să se angajeze în orice activitate nouă din cauza faptului că aceasta l-ar putea pune în dificultate. Tulburarea de personalitate DEPENDENTĂ ELEMENT ESENȚIAL: necesitatea excesivă și pervasivă de a fi tutelat de cineva ceea ce duce la un comportament submisiv și aderent și la frica de separare. CRITERII DE DIAGNOSTIC: O necesitate excesivă și pervasivă de a fi tutelat care duce la un comportament submisiv și adeziv și la frica de separare. Începe precoce în perioada adultă și apare într-o gamă largă de contexte, așa cum este indicat de cinci dintre: 1. are dificultăți în a lua decizii comune fără o cantitate excesivă de consilii și reasigurări din partea altor persoane; 2. necesită ca alții să-și asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale vieții sale; 3. individul are dificultăți în a-și exprima dezaprobarea față de alții din cauza fricii de a nu pierde suportul sau aprobarea; 4. nu reușește să inițieze proiecte sau să facă ceva singur; 5. merge foarte departe pentru a obține solicitudine și suport de la alții, se oferă chiar voluntar să facă lucruri neplăcute; 6. se simte incomodat sau lipsit de ajutor dacă rămâne singur din cauza fricii exagerate de a nu fi în stare să aibă grijă sine; 7. caută urgent altă relație drept sursă de solicitudine și suport când o relație strânsă se termină; 8. persoana este exagerat de preocupată de frica de a nu fi lăsat
Principalele simptome ale tulburărilor de personalitate (I)
Tulburarea de personalitate este definită ca un ansamblu caracteristic și persistent de trăsături cognitive, dispoziționale și relaționale care duc la un comportament care deviază în mod evident de la așteptările pe care oamenii le au de la individul respectiv. Debutul este în adolescență sau precoce în viața adultă și este stabil în cursul timpului. Tulburarea de personalitate PARANOIDĂ: ELEMENT ESENȚIAL: pattern de neîncredere și suspiciune față de alții, astfel că intențiile acestora sunt interpretate ca fiind răuvoitoare. Începe precoce în perioada adultă și se manifestă în diferite situații de viață. DIAGNISTIC DIFERENȚIAL CU: – tulburarea delirantă, schizofrenia paranoidă și tulburarea afectivă cu elemente psihotice – toate aceste tulburări sunt caracterizate de o perioadă de simptome psihotice persistente; – modificările de personalitate datorate unei condiții medicale generale și cu modificările de personalitate în care simptomele apar în asociere cu uzul cronic al unei substanțe; – tulburarea de personalitate schizotipală, schizoidă, evitantă, antisocială sau narcisică – diferențele sunt date de elementele esențiale ale fiecărei tulburări. CRITERII DE DIAGNOSTIC: A) O neîncredere și suspiciozitate pervasivă față de alții, astfel că intențiile acestora sunt interpretate ca răuvoitoare. Începe precoce în perioada adultă și simptomele sunt prezente într-o varietate de contexte, așa cum este indicat de patru sau mai multe dintre următoarele: 1. suspectează, fără a avea dovezi suficiente, că alții îl exploatează, prejudiciază sau înșală; 2. este preocupat de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea amicilor/asociaților; 3. refuză să aibă încredere în alții din cauza fricii nejustificate că informațiile vor fi utilizate împotriva sa; 4. citește intenții degradante sau amenințări în remarci sau evenimente benigne; 5. poartă pică mereu, este implacabil față de insulte, injurii sau ofense; 6. percepe atacuri la persoană (în situații care altora nu le sunt evidente) și răspunde prompt contraatacând; 7. are suspiciuni recurente referitoare la fidelitatea partenerului de relație. B) Tulburarea nu apare exclusiv în cursul schizofreniei, a tulburării afective cu elemente psihotice și nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe sau unei condiții medicale generale. Tulburarea de personalitate SCHIZOIDĂ ELEMENT ESENȚIAL: un pattern pervasiv de distanțare față de relațiile sociale și o gamă restrânsă de exprimare a emoțiilor. Persoana pare a fi lipsită de dorința de intimitate, nu este interesată de oportunitățile de a dezvolta relații strânse, preferă activitățile solitare și este imună la aprobare sau critică. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL CU: – schizofrenia, tulburarea delirantă, tulburarea afectivă cu elemente psihotice – element comun: prezența simptomelor psihotice persistente; – Autismul și Sindormul Asperger – în cazul acestor două tulburări interacțiunea socială este deteriorată mai sever; – modificarea de personalitate datorată unei condiții medicale generale sau indusă de consumul de substanță; – tulburarea de personalitate schizotipală, paranoidă, evitantă. CRITERII DE DIAGNOSTIC: A) Un pattern pervasiv de detașare de relațiile sociale și o gamă restrânsă de exprimare a emoțiilor, în situații interpersonale. Începe precoce în viața adultă și apare în mai multe contexte, așa cum este indicat de patru sau mai multe dintre: 1. nici nu dorește și nici nu se bucură de relațiile strânse (inclusiv de faptul că este membru al unei familii); 2. alege aproape întotdeauna sarcinile solitare; 3. are puțin sau deloc interes în a avea experiențe sexuale cu altă persoană; 4. îi plac puține sau nicio activitate; 5. lipsa amicilor sau confidenților; 6. par a fi indiferenți la laudă sau critică; 7. prezintă răceală emoțională, detașare sau afectivitate plată. B) Nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, a unei tulburări afective cu elemente psihotice, a unei tulburări psihotice sau a unei tulburări de dezvoltare pervasivă și nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei condiții medicale generale. Tulburarea de personalitate SCHIZOTIPALĂ: ELEMENT ESENȚIAL: pattern pervasiv de deficite sociale manifestat prin disconfort acut în relații și reducerea capacității de a avea relații strânse, precum și apariția unor distorsiuni cognitive, perceptuale și excentricități în comportament. Individul are idei de referință, este suspicios și poate prezenta ideație paranoidă. Este superstițios, poate crede în fenomene paranormale, poate fi bizar sau excentric și are o dorință scăzută de a dezvolta relații intime. DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL CU: – schizofrenia, tulburarea afectivă cu elemente psihotice, tulburarea delirantă; – Sindromul Asperger – alte tulburări de personalitate. CRITERII DE DIAGNOSTIC: A) Un pattern pervasiv de deficite sociale manifestat prin disconfort acut în relațiile sociale și reducerea capacității de a avea relații intime, prezența distorsiunilor cognitive și de percepție, excentricități comportamentale. Debutul este precoce în viața adultă și simptomele sunt prezente în diferite contexte sociale, așa cum este indicat de cinci sau mai multe dintre următoarele: 1. idei de referință (exclus idei delirante); 2. gândire magică sau credințe stranii care influențează comportamentul (de exemplu: superstiții, crede în clarviziune, telepatie etc); 3. experiențe perceptive insolite (includem iluziile corporale); 4. gândire și limbaj bizar; 5. suspiciozitate și ideație paranoidă; 6. afect inadecvat; 7. comportament sau aspect bizar, excentric sau particular; 8. lipsa prietenilor, a confidenților (cu excepția unei rude de gradul I); 9. anxietate socială excesivă. B) Nu apare exclusiv în cursul schizofreniei, a unei tulburări afective cu elemente psihotice sau a altei tulburări psihotice ori a unei tulburări de dezvoltare pervasivă. Tulburarea de personalitate ANTISOCIALĂ: ELEMENT ESENȚIAL: pattern pervasiv de desconsiderare și violare a drepturilor altora. ! Diagnosticul NU se pune dacă persoana are vârsta sub 18 ani. Individul cu tulburare de personalitate antisocială este manipulator în vederea obținerii unui profit, are o stimă de sine extrem de crescută, este nesincer și are tendința de a-i exploata pe ceilalți. CRITERII DE DIAGNOSTIC: A) Există un pattern de desconsiderare și violare a drepturilor altora ce apare la vârsta de 15 ani și este indicat de trei sau mai multe dintre următoarele: 1. incapacitatea de a se conforma normelor sociale; 2. incorectitudine (minte în mod repetat, îi manipulează pe alții pentru propriul profit); 3. impulsivitate sau incapacitate de a face planuri dinainte; 4. iritabilitate și agresivitate; 5. neglijență nesăbuită cu privire la siguranța altor persoane sau pentru propria siguranță; 6. iresponsabilitate; 7. lipsa de remușcare. B) Diagnosticul se pune la indivizii care au împlinit deja 18 ani. C) Există proba