Automonitorizarea (self-monitoring) – poate fi definită ca fiind capacitatea unei persoane de a-și regla comportamentul în funcție de indiciile mediului social, pentru a putea răspunde cât mai bine cerințelor sociale.
Majoritatea concluziilor studiilor psihologice legate de acest aspect indică faptul că persoanele cu un nivel crescut de automonitorizare sunt plasate într-o lumină favorabilă la nivelul societății, comparativ cu cei care obțin scoruri scăzute.
Studii privind automonitorizarea
Un prim studiu aprofundat despre automonitorizare a fost dezvoltat de Ickes și Barnes (1977). Autorii au studiat automonitorizarea în cazul interacțiunilor diadice. În acest sens au examinat interacțiunile a 60 de persoane, organizați în diade (30 bărbat-bărbat și 30 femeie-femeie). Participanții au fost recrutați astfel încât să se permită distribuirea lor în șase tipuri diferite de diadă (HH, HM, HL, MM, ML, LL), unde: H= nivel crescut de automonitorizare, M= nivel moderat de automonitorizare, L= nivel scăzut de automonitorizare.
În ceea ce privește comportamentul de interacțiune observat, persoanele cu scoruri crescute au fost mai predispuse să înceapă discuțiile și să inițieze secvențele ulterioare ale conversației după perioadele de liniște. Aceștia au fost evaluați de ei înșiși, dar și de partenerii lor, ca având o nevoie mai mare de a vorbi.
Într-un alt studiu, Harrison, Chadwich și Scale (1996) au cerut unui grup format din 99 de persoane, toți indivizii fiind expatriați americani care trăiau acum în Europa, să completeze un raport care cuprindea o serie de măsuri concepute pentru a evalua nivelul lor general de interacțiune și adaptare în noua comunitate. Cercetătorii au arătat că cei care au obținut scoruri crescute au reușit să se adapteze și să interacționeze mult mai bine în noua cultură comparativ cu indivizii care au obținut scoruri mai scăzute.
Persoanele cu un grad crescut de monitorizare sunt deosebit de sensibile la exprimarea și autoprezentarea altora în societate și folosesc aceste indicii ca linii directoare pentru propria lor monitorizare.
În 1974 Snyder ajungea la concluzia că automonitorizarea reprezintă tendința unei persoane de a lua decizii referitoare la propriul comportament, pe baza indiciilor sociale (de exemplu a normelor de grup) mai degrabă decât în funcție de propriile credințe și valori.
Persoanele care au un nivel scăzut de automonitorizare sunt mai puțin preocupate de adecvarea socială și de indiciile pe care le observă, astfel încât nu se folosesc de aceste lucruri pentru a-și ghida comportamentul.
Potrivit lui Zimmerman (1999), există trei forme de automonitorizare: monitorizarea asociată cu autoevaluarea, implementarea strategiei și eforturile de a adapta strategia pentru a obține rezultate.
Automonitorizarea poate fi eficientă pentru îmbunătățirea metodelor de adaptare și învățare, precum și pentru schimbarea comportamentului într-o varietate de situații și cu participanți diferiți.
”Cameleonii sociali”…
Snyder (1987) folosește metafora de ”cameleoni sociali ” pentru a descrie indivizii cu un nivel crescut de automonitorizare. Aceste persoane pot foarte ușor să-și modifice comportamentul în funcție de situație așa încât comportamentul lor diferă de la o situație la alta.
Potrivit lui Coleman și Weber (2002), prin automonitorizare indivizii înregistrează datele cu privire la comportamentul lor cu scopul de a face schimbările necesare. Prin observarea și înregistrarea propriului comportament ei pot înțelege mai bine ce au de făcut.
Kirton (1976, 2000) vorbește despre două categorii de indivizi, în funcție de nivelul lor de automonitorizare:
- persoane care se adaptează (adaptatorii) – ei aleg să rezolve problemele fără reguli foarte clar definite doar pentru a face lucrurile bine;
- inovatorii – ei preferă să facă lucrurile independent pentru a putea face lucrurile diferit.
De regulă, la scala de automonitorizare, inovatorii obțin scoruri mai mari decât adaptatorii și persoanele cu scoruri crescute sunt mai inovative decât cei care obțin scoruri mai mici.
Un număr mare de cercetări arată că indivizii care au nivele ridicate la scala de self–monitoring participă la mai multe activități sociale, arată mai puțină coerență între propriile atitudini și comportamente și sunt foarte receptivi la mesajele sociale.
Despre Self-Monitoring Scale
- Scala de automonitorizare (Self-Monitoring Scale) a fost dezvoltată în anul 1974 de Mark Snyder. Instrumentul este folosit pentru stabilirea nivelului de automonitorizare.
- Cuprinde 25 de itemi la care subiecții trebuie să răspundă cu ”Adevărat” sau ”Fals”.
- Pentru a calcula scorul final se vor însuma scorurile obținute. Dacă valoarea va fi cuprinsă între 0-12, atunci subiectul va avea un nivel scăzut de automonitorizare, în timp ce un scor cuprins între 13-25 va indica un nivel crescut al acesteia.
Scala de Automonitorizare
Situațiile prezentate mai jos se referă la reacțiile personale în diferite situații. Nu există două situații la fel, deci fiecare afirmație trebuie citită cu atenție înainte de a răspunde. Dacă o situație este adevarată sau aproape adevarată veți încercui A în casuța de lângă. Dacă afirmația este falsă sau de obicei nu este adevărată, veți incercui F în căsuța de lângă.
| 1 | A | F | Mi se pare greu să imit comportamentul altor persoane. |
| 2 | A | F | Comportamentul meu este, de obicei,o expresie a adevăratelor mele sentimente,atitudini și convingeri. |
| 3 | A | F | La petreceri sau întâlniri sociale, nu mă aștept să fac sau să spun lucruri care plac altora. |
| 4 | A | F | Pot argumenta doar ideile în care cred. |
| 5 | A | F | Pot improviza discuții chiar și pe temele despre care nu dețin informații. |
| 6 | A | F | Cred ca pot face pe grozavul pentru a impresiona sau distra oamenii. |
| 7 | A | F | Când nu sunt sigur cum să mă comport într-o situație socială,mă uit la comportamentul altora pentru indicii. |
| 8 | A | F | Probabil aș putea fi un bun actor. |
| 9 | A | F | Caut rar sfatul prietenilor mei pentru a alege filme,cărți sau muzică. |
| 10 | A | F | Uneori las celorlalți impresia că mă confrunt cu emoții mai puternice decât sunt ele în realitate. |
| 11 | A | F | Râd mai mult când privesc o comedie împreuna cu alții decât când sunt singur. |
| 12 | A | F | Într-un grup de persoane, rar sunt în centrul atenției. |
| 13 | A | F | În situații diferite și cu persoane diferite, adesea mă comport ca două persoane diferite. |
| 14 | A | F | Nu sunt suficient de bun pentru a-I face pe alții să fie ca mine. |
| 15 | A | F | Chiar dacă nu mă distrez, de multe ori mă prefac că mă simt bine. |
| 16 | A | F | Nu sunt întotdeauna persoana care par a fi. |
| 17 | A | F | Nu-mi schimb opiniile (sau modul în care fac lucrurile) cu scopul de a mulțumi pe cineva sau pentru a obține un favor. |
| 18 | A | F | Mă consider un animator al întâlnirilor cu ceilalți. |
| 19 | A | F | Pentru a obține ceva și pentru a fi plăcut, am tendința de a fi așa cum oamenii se așteaptă să fiu și nu cum sunt de fapt. |
| 20 | A | F | Nu am fost niciodată bun la jocurile de simulare sau improvizație. |
| 21 | A | F | Am probleme în a-mi schimba comportamentul pentru a se potrivi cu cel al altor persoane sau cu situațiile diferite. |
| 22 | A | F | La o petrecere îi las pe alții să spună glume și povești. |
| 23 | A | F | Mă simt un pic ciudat în societate și nu mă prezint așa de bine cum ar trebui. |
| 24 | A | F | Pot să mă uit în ochii cuiva și să spun o minciună,cu fața senină(pentru un scop bun). |
| 25 | A | F | Îi pot înșela pe oameni, fiind prietenos când de fapt ei nu imi plac. |
